15 comentarii

acum 2 ani

Cochetam de o vreme cu plecatul din tara…de o vreme buna, mai precis imediat dupa terminarea facultatii. Pe vremea aceea era greu de prins o bursa, un master, ceva de plecat in straintate, singura solutie viabila la acea vreme era Canada, ca emigrant legal. Ideea a inflorit si in sufletul si mintea mea, dar sotul meu din acea vreme(altul decat Ovi) a reuntat brusc la tot, dupa ce entuziasmul si-a atins limitele. Am inteles situatia si m-am resemnat, aveam sa traiesc in Ro atata vreme cat aveam sa fiu cu el. Motivele divortului nostru au fost cu totul altele decat acesta insa :)).

Cand l-am cunoscut pe Ovi si am aflat de cate vreme cocheta el cu plecarea din Ro, visele mele au prins din nou aripi. Am reinceput sa sper pana cand tot ceea ce credeam ca s-ar putea infaptui, se naruia pe rand…Nu puteam sa o luam pe Diana cu noi in Canada, tatal ei nu si-ar fi dat acordul. Ovi nu putea lucra in Canada sau in SUA(alt vis de al lui) pentru ca nu erau recunoscute diplomele de medic. Visul canadian si cel american s-au spulberat asadar…iar visul european era la fel de imposibil. Singura tara in care puteai patrunde foarte greu era UK, dar si acolo trebuiau date cateva diferente de limba si apoi de studii, muncit aproape de la zero, un lucru aproape imposibil pentru un medic specialist, iar cei 6 ani de facultate urmati de unul de stagiu si de cei 5 de rezidentiat, cu un curs de ecografie facut si unul de endoscopie in plan nu puteau fi aruncati la gunoi.
Poarta s-a deschis insa cand UE a anuntat ca Romania va fi primita in Uniune din 2007. Sperantele au reinceput sa apara. Undeva, trebuia sa fie ceva si pentru noi pus deoparte, ne doream prea mult asta. Inca din 2006 cand deja se stia ca din 2007 Ro va fi membru cu drepturi depline in UE si ca medicii vor fi acceptati pe piata muncii din europa vestica unde penuria de medici era si este inca bine stiuta, au inceput sa apara si pe net dar si prin ziarul Viata medicala anunturi cu locuri de munca pentru medici. Prima oferta care cerea medici in specialitatea lui Ovi a fost in Spania. Ovi a dat curs cererii, a fost la interviu dar un alt medic care cunostea limba spaniola a fost acceptat in locul lui. Alte sperante, alte dezamagiri. Aproape ca nu mai speram, viata mergea inainte, eu imi cautam un alt loc de munca pentru ca unde lucram nu mai rezistam, era un program greu iar pentru mine cu 2 copii si fara ajutor imi era imposibil sa mai fac fata.
Cand l-am auzit pe Ovi pentru prima data intrebandu-ma:
-Auzi, tu stii ceva de Suedia?
m-am gandit ca vrea sa mergem sa o vizitam si i-am raspuns ca atare:
-Da, e cam frig acum sa mergem acolo cred, era prin mai daca memoria nu ma inseala si la vara vreau la mare am continuat eu.
A inceput sa rada si mi-a aratat anuntul din ziar. O firma bucuresteana cauta medici pentru Suedia, cautau si in specialitatea lui.
-Hmmm, Suedia? Pai aia au o limba imposibila, e frig si e atat de in nord…parca voiam o tara calda…
Pana la urma am studiat putin pe net, Ovi mai mult decat mine si a concluzionat ca merita sa incercam. Daca sunt dispusa sa merg pana la capat, caci e o sansa care nu trebuie ratata dupa parerea lui…Si am zis ca hai s-o facem!
A urmat interviul la Bucuresti, firma romana era in colaborare cu o firma suedeza, au fost prezenti si suedezii si a fost acceptat. Mai tarziu, undeva prin iunie a semnat contractul, in care firma suedeza se angaja sa plateasca cursurile de suedeza in Ro si apoi sa-i gaseasca loc de munca in timp de 6 luni de la terminarea cursurilor. El se angaja sa urmeze cursurile de limba si daca renunta, sa dea banii cuveniti inapoi firmei suedeze. Pornisem pe un drum lung, stiam asta…puteam oricand sa dam inapoi dar nu aveam de ce, era sansa noastra, singura de pana atunci. Au fost si momente in care am crezut ca nu va iesi nimic…cursantii erau majoritatea din Bucuresti, noi locuiam taman in capatul opus Bucurestiului, in nord vestul tarii. Imposibil ca Ovi sa faca cursurile la Bucuresti. Nimeni de gasit in alte parti mai aproape…Ovi a rasucit netul in sus si in jos si a gasit o profa care preda suedeza la o scoala privata in Cluj Napoca, a fost iar un noroc chior. A inceput cursurile prin septembrie, facea sambata de sambata 2 ore dus si 2 ore intors pana la Cluj pentru 4 ore de curs, asta pe cheltuiala noastra ca sa invete suedeza. Greu al naibii sa inveti o limba straina fara sa fii in contact zilnic cu ea, pentru mine una ar fi fost aproape imposibil. El insa a fost de neoprit. Cand ma uit acum in caietele in care scria si mi-l amintesc cum statea pe canapea in fata tv-ului, cu caietul pe genunchi, cu fetele in jurul lui vorbind, povestind, strigand…iar el parca nu avea orechi si ochi decat pentru compunerea pe care o avea de facut pentru sambata…
In aprilie 2007 termina cursurile, urmand sa asteptam oferta de job. A venit destul de repede, undeva prin mai…iar surpriza a fost de proportii. Oferta era in orasul Visby, insula Gotland. INSULA???? Va trebui sa locuim pe o insula? Nu stiam daca sa ma bucur sau daca sa fiu trista, recunosc ca primele sentimente au fost cumva indoielnice, parca ma vedeam Robinson Crusoe pe o insula parasita…
De aici lucurile s-au derulat cu repeziciune…plecarea lui Ovi la interviu, frumusetea locurilor care l-au cucerit pe loc, spitalul si personalul care i-au facut o impresie mai mult decat placuta. Asa ca in momentul in care a venit contractul pentru semnat, am raspuns amandoi: Gata, am ajuns intr-un punct unde parca nici nu mai indrazneam sa visam. Au urmat acte peste acte, trimise la minister, aprobari, hartii…o adevarata jungla in care razbesti cu greu.

Greul insa abia incepea…problemele cu hartiile le-am rezolvat nu cu usurinta, dar gandindu-ma acum mi se par un fleac pe langa sentimentele traite atunci. Urma sa plecam…unde nu stiam precis, doar Ovi stia. O vreme a fost „razboi” la noi acasa…lui Ovi ii incoltise ideea sa plece el mai intai si noi abia dupa ce vor fi trecut primele 6 luni. Avea dreptate, teoretic ii dadeam dreptate…contractul preliminar era pe 6 luni, daca vedeai partea goala a paharului dupa 6 luni puteam veni acasa, sau sa stam pe barba noastra mai departe in Suedia. Il intelegeam perfect, dar dorinta de a fi la bine si la greu, nu pentru ca asta ne-am spus-o acum cativa ani ci pentru ca asa simteam in acele momente, a invins. L-am convins ca voi fi un sprijin nu o povara, ca ma voi ocupa de copii si ca voi avea sansa sa incep sa invat si eu suedeza nu sa stau inca 6 luni in Ro, luni care pentru mine erau ca o bataie a pasului pe loc, mereu junduind la o viata altfel. Si in plus, lipsa lui, absenta lui din viata noastra ar fi fost ceva ce nu-mi puteam imagina. El nu ar fi putut veni acasa, dura drumul mult prea mult ca sa merite pentru 2-3 zile, iar eu sa merg singura iar nu puteam, nu aveam cum lasa fetele cu mama atata timp. Asadar l-am convins sustinandu-mi cu tarie argumentele, stiam ca altfel nu am nici o sansa, dar am reusit.

Ceea ce am adus cu noi atunci a fost tot ce a incaput intr-o Seat Ibiza cu un portbagaj deasupra, plus 4 persoane la bord. Viata noastra, casa noastra in care fusesem fericiti, in care se nascuse Silvia si crescuse 4 ani, orasul unde aveam amintirile, strazile si parcurile, locurile de munca, parintii vii sau inmormantati, matusile, prietenii…totul a ramas incuiat intr-un colt de suflet bine pastrat pana azi…Apartamentul l-am incuiat cu cheia, am strans o viata in cateva valize si saci, i-am imbarcat in masina si intr-o dimineata de septembrie 4, racoroasa ca o adevarata zi de toamna, am plecat la drum. Un drum de 3 zile si 2 nopti, un drum pe care il stiam pana la Cracovia de acolo fiind in premiera. Un drum care ne ducea in noua noastra viata…in noua noastra tara…

Prima zi a fost OK, am traversat Ungaria si Slovacia, am trecut pe langa muntii cunoscuti unde am petrecut clipe frumoase…ne vor lipsi, stiam asta. Dupa Cracovia, nu departe, am innoptat la Lodz, un orasel polonez. Ziua urmatoare aveam sa ajungem la Gdansk de unde luam feribotul catre Stockholm, mai exact Nynäshamn, portul care ne e acum atat de familiar…
Nu pot sa va descriu in cuvinte ce a insemnat ziua in care am vazut pamantul suedez, insulele din arhipelagul Stockholmului, simteam ca viata mea nu va mai fi niciodata la fel, ca totul se termina acolo si incepe din nou in acelasi loc. Apoi pentru ca aveam timp pana seara, cam vreo 7 ore, am hotarat sa vedem Stockholmul, atat cat puteam. Iar seara ne-am imbarcat pe Destination Gotland, feribotul care de atunci ne duce si ne aduce de cateva ori pe an pe si de pe continent…
Am ajuns undeva dupa 12 noaptea, copii dormeau, i-am trezit cum am putut sa coboram la masina. In port ne astepta Lisbeth, tipa care avea sa ne conduca la apartament. N-am vazut atunci mare lucru din oras, eram obositi. Apartamentul ne-a facut o impresie placuta, era mai mare decat al nostru lasat acasa, aveam in sfarsit o bucatarie mare unde incapeam toti 4 la masa si un dormitor numai al nostru, un living unde sa stam seara impreuna pana fiecare se va fi dus in camera lui…liniste, pomi, o curte frumoasa cu un loc de joaca.
A doua zi ne astepta o alta tipa care s-a ocupat de noi ca sa ne depunem actele pentru numarul personal suedez, sa ne arate cat de cat orasul si magazinele, iar de aici eram pe cont propriu. Urma we, aveam 2 invitatii la masa la 2 dintre sefii de la spital, conversatii in engleza, povesti frumoase, intalniri placute. Aveam 10 zile la dispozitie sa ne acomodam, sa studiem zona, sa deschidem ochii la frumusetile din jur. Aventura abia incepea…

Poimaine se implinesc 2 ani de Suedia. 2 ani care au trecut ca vantul, 2 ani in care am crescut mult cu totii ca familie, 2 ani in care am inteles ca ceea ce am lasat in urma(material) e bun lasat si ca viata noastra e acum aici. 2 ani in care am fost totul unii pentru altii, in care relatiile s-au consolidat. 2 ani de transformari pentru toti. Sa ne gasim peste multi multi ani tot aici pe blog, scriind numai de bine.

Povestea in fotografii o gasiti aici .

15 comments on “acum 2 ani

  1. Sunteti extraordinari toti patru. Aveti doua fete minunate, ti se lipesc de suflet, iar voi doi ati realizat intr-adevar ceva impreuna. Mult curaj si o viata frumoasa sa aveti in continuare toti patru! Va pup!

  2. Si eu visez sa plec. Stiu ca nu este usor deloc, stiu ca nici unde nu e atat de ''usor'' ca acasa. Dar calea cea mai usoara nu e si neaparat cea mai buna. Ati avut foarte mult curaj sa faceti acest pas, si sper ca il voi avea si eu, sau macar o frantura din el.
    Va vizitez blogul aproape in fiecare zi, si visez si eu la asa o viata. Un loc de munca cinstit intr-o tara civilizata, unde oamenii sunt respectati pentru ceea ce fac. Aici cei care invata si cei care lucreaza cinsit au parte de de toate, inafara de respect. Sa fii medic in Romania e foarte greu. Medicii nu mai sunt demult respectati aici.
    Aici sunt respectati cei care se plimba in cele mai scumpe masini, calca si omoara oamenii pe trecerile de pietoni si pe trotuare, si scapa nepedepsiti. Ei sunt respectati si admirati la noi.

  3. Frumoasă şi impresionantă (înduioşătoare) poveste, citită şi înţeleasă din postura de visători şi aspiranţi la un trai împlinit pe tărâm suedez. Povestea noastră este mult asemănătoare şi totuşi diferită, dar tocmai din această perspectivă, înţelegem pe deplin şi sentimentele din spatele rândurilor. A fost o decizie înţeleaptă, finalizată cu lauri binemeritaţi, chiar dacă la început totul părea imposibil de realizat. Este păcat pentru Romania că oameni de valoare şi cu potenţial aleg un alt loc decât cel de baştină pentru îndeplinirea unor vise, perfect normale pentru alte naţii, dar odată gustat din mentalitatea şi traiul suedez, cu greu mai poţi accepta şi tolera nedreptăţile româneşti şi dori să continui să încerci să schimbi ceva în ţara ta. Şi noi am abandonat "lupta" şi deşi mai avem până să ne declarăm integraţi pe pământ suedez, tot nu renunţăm, nici măcar de dragul amintirilor cu iz de casă părintească şi de tot ce nu a încăput în cele două geamantane cu care ne-am îmbarcat în avion. Vă felicit şi vă admir pentru curajul şi dârzenia cu care v-aţi dus visul la îndeplinire şi vă doresc o viaţă împlinită, cu bucurii şi multă fericire, pentru că le meritaţi din plin. Sunt o norocoasă că ţi-am descoperit blogul şi îl voi citi cu multă plăcere şi de acum înainte!

  4. La multi ani! stii cum se spune, unde iti e bine acolo e acasa. Sa fiti sanatosi si voi si copiii si sa va bucurati de ce aveti1

  5. Va multumesc mult de tot, mi-au dat lacrimile citind vorbele frumoase care s-au asternut aici…

  6. @iulia, aici suntem in familie, o familie mare a blogerilor. Te rog sa ma tutuiesti, nu ma simt bine cand o cineva imi spune dumneavoastra. Pupici!

  7. Ti-am zis eu ca merita sa-ti pui povestea pe blog…offf mai Miha, m-ai facut sa plang! Sper din inima sa am curajul, puterea si optimismul tau (si macar jumatate din norocul tau!). Te admir din suflet pentru ceea ce ai realizat!
    Chiar daca vom fi departe una de alta…cine stie…poate intr-o vacanta vom ajunge sa ne si intalnim!
    Te pup cu drag

  8. Nah,deci p-acilea o sa iti faci veacul?Okidoki,sa stiu unde te gasesc…:)))
    Hai ca te bag cu adresa asta la urmarit!Pusi!

  9. @oana, iti doresc sa ai mai mult decat norocul meu, sa stii ca restul eu cred ca le ai. Asa e, cine stie cand drumurile noastre se vor intersecta, mi-ar placea si mie sa va cunosc. Pup si eu

    @Ano, pai pe aici, sper sa descurc itzele. pusici

  10. Cioc…cioc….
    E voie? Bucurosi de oaspeti?

  11. Miha, m-am bucurat la suflet sa vad ca mai sunt oameni care vor sa le fie bine (chiar si) pe taram strain. Care stiu ca acasa e acolo unde sunt ei. Sunt putini asa, sa stii. Bravo voua deci. 🙂

  12. Salmi! La multi ani pentru cei doi anisori. Si la mine se fac doi in 4 zile 🙂
    Am citit emotionata povestea voastra, cu sufletul la gura, ca si cum citeam o carte. Si pozele de pe photobucket au fost pur si simplu minunate. Sper sa ajung si eu intr-o zi in Visby, si poate ne intalnim la o cafea candva, sa vorbim despre blogareala, Suedia si dor de tara 🙂

  13. @alina, multumesc mult.

    @poppy, la multi ani si tie! wow cum am ajuns aproape deodata in Suedia. Clar va astept cu drag, sa sarba(u)torim candva niste ani frumosi si sa „snackar lite” despre tot ce ne trece prin cap. Si despre retete bune bune…;).

  14. Recunosc ca m-a impresionat povestea voastra. Ma bucur ca va este bine si admir curajul acelora care indraznesc sa faca asemenea schimbari pe care eu doar le-am visat, dar n-am avut forta sa le pun in practica.
    La cat mai multi ani senini acolo in tara care v-a adoptat!:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: