17 comentarii

revolutia, bradul si cursurile

Toata lumea scrie in aceste zile despre „acum 20 de ani”. E normal, e mare lucru sa fii printre cei ce au scris istoria, au trait inainte si dupa marea schimbare…mai ales ca la acea vreme multi dintre noi, adultii de acum, eram destul de mari sa intelegem, sau participam la istorie. Pentru mine, anul 1989 nu a insemnat numai Revolutia. A fost anul care s-a incheiat cu asta, dar altfel amintirile din acel an sunt multe si coplesitoare…
Revelionul dintre 1988 si 1989 a fost unul deosebit. Pentru prima data parintii mei ma lasau sa chem toata clasa acasa si sa petrecem revelionul in cele 3 camere cate avea apartamentul unde locuiam. Precizez ca am crescut intr-un orasel din N-V-ul Romaniei, un orasel de care poate multi nu au auzit, nu stiu nimic despre el…dar e orasul copilariei si tineretii mele, e orasul unde am nascut primul copil…unde ma intorc acasa la mama, in acelasi apartament despre care va povesteam mai sus…schimbat mult, dar acelasi…in Zalau.
Dar sa revin…asadar revelionul a fost unul reusit. Am avut la dispozitie livingul, bucataria si camera noastra(a mea si a surorii mele). Ai mei s-au retras cu masa in camera lor, dar au fost in acelasi timp activi si prezenti intre noi, dansand cu noi si supraveghind vreo 25(nu mai stiu exact cati au venit din clasa de 38 cati eram atunci…) de adolescenti de clasa a 12-a. Mancarea a adus-o fiecare, am impartit mancare si prajituri, am facut bufet suedez in bucatarie, in rest am dansat in camera, am stat la povesti, am ciocnit cu totii paharele le miezul noptii cu cate putina sampanie si ne-am urat un an infloritor…pentru multi dintre noi asa a si fost.

Revenind la mine…povestea de la inceputul anului a continuat in aprilie cand mi-am sarbatorit majoratul. De data asta fara petrecere, dar tin minte ca am primit muuuulte flori, de la colegi, la scoala. Si normal de la ai mei… A fost apoi sfarsitul anului scolar, cu serenade si petercere de sfarsit de liceu, cu sonete si fotografii, cu ramas bun si promisiuni de revedere…din pacate nu ne-am vazut niciodata, desi anul acesta s-au implinit 20 de ani…Pe multi dintre colegi cred ca nu i-as mai recunoaste…Iar apoi bacul, admiterea la facultate, intr-o vara pe care cu greu as putea sa o uit. Ma vad si acum stand intr-o banca la liceul Cosbuc din Cluj, acolo unde timp de 3 zile mi-am stors creierii la mate, fizica si chimie…iar apoi asteptarea…si apoi afisarea rezultatelor. Concuram pe 25 de locuri, la Facultatea de Chimie si Tehnologie Chimica, sectia chimie organica. Daca nu intram pe cele 25 de locuri, ma asteptau cele 100 de locuri la profesori, eram tentata sa renunt si sa incerc anul viitor…nu voiam deloc sa devin profesoara, nu ma sint in largul meu sa vorbesc in fata a zeci de perechi de ochi care ma urmaresc…Am avut noroc, am intrat a 18-a. Asadar in octombrie incepeam la Cluj o noua etapa din viata mea…In acelasi an a urmat primul sarut, primele discoteci(ce discoteci erau pe vremea aceea la Casa Studentilor…dupamasa de la 16 la 20, apoi ne plimbam de nebuni pe strazi, prin zapada…). Ne-au trimis acasa pe 18 decembrie, n-am participat efectiv la Revolutie. Dar imi amintesc si acum totul de parca ar fi fost ieri…tot ce vedeam la tv, toata emotia impletita cu bucurie a acelor zile…Tin minte ca a fost primul Craciun in care am mers la colindat fara sa ne jenam sa cantam pe strazi colinde si cantece patriotice, eram LIBERI!!! Eram tineri, cu toata viata inainte…o viata din care au trecut deja 20 de ani…in care s-au intamplat atatea…

Zilele acestea sunt triste din alt motiv pentru mine, fara nici o legatura cu revolutia, e doar o coincidenta. In 22 decembrie cativa ani mai tarziu dupa Revolutie, tata s-a internat in spital. Bolnav de cancer, se apropia de sfarsit. Sfarit care a venit la cateva zile dupa revelion. Ani de zile, am rememorat zi dupa zi aceste momente, zi de zi am uitat de alte evenimente ce au avut loc in acelasi timp, cu cativa ani inainte…Azi mi-am amintit de Revolutie, zilele urmatoare imi voi aminti de tata…

Bradul de dupa 20 de ani e acesta, l-am impodobit aseara:

Si da, l-am ancorat din motive de catarator in copaci, pe numele lui Morgan! 🙂

Iar azi am primit o veste minunata: am fost acceptata la unul dintre cursuri la facultate, la cel de-al doilea sunt prima pe lista de rezerve. Daca cineva care s-a inscris renunta la curs(si sunt sanse mari sa se intample asta, pentru ca aici lumea se inscrie la mai multe cursuri, urmand apoi sa aleaga ce le convine mai mult, asa am facut si eu de fapt) voi lua si cel de-al doilea curs. Zilele astea cu bune si cu rele…cu bucurii si tristeti, adunate in 20 de ani…

17 comments on “revolutia, bradul si cursurile

  1. Dupa 20 de ani: Copiii Revolutiei sunt parinti

    http://www.ziarulcopiilor.com/?p=4224

    MULTUMESC!

  2. Da, 20 de ani… o viaţă de om major… foarte multe evenimente se întâmplă în 20 de ani… şi bune şi rele şi le ţinem minte în funcţie de cum îşi lasă amprenta asupra vieţii noastre, ca şi în cazul tău de altfel…

    Foarte frumos bradul şi eu l-am împodobit tot astăzi! Cât despre ancoratul lui, la fel făceam şi eu acasă, la Bucureşti, pe motiv de Pufuleţ 🙂 Au o curiozitate şi o dexteritate, ceva de speriat 🙂 Şi nu poţi să te superi pe ei nici când vezi pomul la pământ şi cauţi cu disperare dacă globurile vechi de 30 de ani (amintiri de la bunici) au supravieţuit 🙂

    • Asa e, o viata de om matur…dar au trecut ca vantul!

      Hehe, sigur ca nu ne suparam pe el, ca face si Morgan destule prostioare…ce stie el, e un pisic…

      • Am uitat…in prima noapte m-am trezit pe la ora 2, Morgan daduse jos un glob din pom si se juca cu el pe parchet…facea o galagie…de m-a trezit! Era un glob de plastic, nu prea avem din acelea de se sparg…
        O sa imi fac putin timp sa scriu putin de el, ca si sora mea asteapta…

  3. E foarte frumos bradul,sa va puna Mos Craciun multe daruri sub el,si nu cumva sa uite de Morgan ca el vad ca asteapta deja sub brad sa nu piarda momentul.
    Va pupi

    • Oh, sigur ca va veni mosul cu multe cadouri. Azi am primit de la mosul din Zalau un pachet drag de tot…Ghici ce face Silvia? Se uita la film…e filmul la care eu am plans cand l-am vazut, eram putin mai mica decat ea…

      • Ce film? 🙂
        Felicitari pentru admiterea la cursuri :)…si da, astept news despre motan, niciodata nu mi-au placut pisicile dar motanul asta a fost un scump 🙂
        Apropo, eu eram in Cluj si urma sa vin la zalau cu tusi care venea din Botosani…ma intalneam cu ea in tren in Dej, iti amintesti? Parca pe 22 decembrie…si nu am mai putut ca Ildiko nu m-a mai lasat sa plec dupa ce se intamplase…si plangeam de numa ca nu vroiam sa stau singura de Craciun (adica fara voi si my mami 🙂 )…si am auzit si eu impuscaturi…si apoi dimineata surpriza mare, a aparut mami in usa la Ildiko, a venit cu o masina sa ma duca acasa, au venit peste camp pe undeva sa evite sa mearga prin cluj prin centru…si apoi in drum spre casa am auzit la radio ca preluasera astia radioul si televiziunea si mami a inceput sa planga si eu nu prea stiam ce se intampla, si am intrebat-o de ce plange…si pentru prima data am aflat ca cineva poate plange de FERICIRE :)…mami plangea de fericire :)…asa ca am plans si eu sa fiu ‘supportive’ :)…aveam aproape 12 ani 🙂

        • Filmul „Veronica”,si mai am si ‘Veronica se intoarce „pe care am sa trimit cu Dia,ca nu a incaput in plic.Sper sa le placa si fetelor aceste filme minunate,care a incantat copilaria voastra,adevarat atunci mai putin bogata in desene si filme…

  4. Felicitari pentru admiterea la cursuri! La amandoua, ca eu cred ca or sa fie amandoua pana la urma. Si, legat de Revolutie, am si eu „amintiri” foarte vii din perioada respectiva: erau la TV o gramada de desene animate cu Mosul si spiridusii mesteritori de jucarii! 🙂 Eu aveam 13 ani atunci, eram inca la varsta papusilor… ce diferenta fata de fetitele de 13 ani de acum… Dar tu cu siguranta stii 😀

    • Ah, ce ma bucur ca ai reusit sa iti faci putin timp sa mai treci pe la mine! Sper si eu sa fie asa cu ccc cursurile, am sa vad…

      Am citit cu drag si nesat emailul de la tine, am sa incerc sa raspund zilele urmatoare, dar mai multe decat ai citit nu am ce sa iti spun :). Am lucrat si ieri si azi, nu am avut timp de net…

  5. Felicitari pentru cursuri si pentru bradutul cel frumos! Eu nu l-am ancorat niciodata pe al meu, desi Mitu abia asteapta sa se joace cu globuletele 🙂
    La revolutie aveam 3 ani si putin si in mod surprinzator imi amintesc destul de multe pentru un copil, ai mei ma trimisesera sa stau la buni care locuia fix vis-a-vis de ministerul apararii si se auzeau bubuituri mereu, stateam in casa pe intuneric ( nu puteam aprinde lumina) si mancam supa, pe strazi erau tancuri si multi ani dupa aceea, cat a mai locuit bunica acolo, am avut un glont infipt in perete….

    • Roxana, bine ai venit si la comentarii!
      Noua ne era frica de brad pentru ca lateral de el e acvariul cu broasca testoasa pe care nu am muta-o, e locul ei…plus ca acvariul e plin cu vreo 35 l de apa…daca cumva cadea bradul pe el, caci Morgan sta acasa singur mai toata ziua si tot aici jos isi petrece si noaptea, la noi e deschis tot parterul, fara usi si nu putem izola bradul, ne era frica sa nu se sparga acvariul. Ei, motive, nu gluma ;)…de motan nazdravan…

  6. Of, ca sa vezi, eu am picat de la Farmacie, am mai dat un examen la analiza matematica si am intrat la Chimie Industriala. Dupa un an jumate am renuntat, eram nefericita si innebunita de atatea mate speciale si rezistenta materialelor.

    • Dar a fost si chimie multa in primii ani, teorie nu gluma. Abia din anul trei am inceput specialitatile ingineresti, alea mi-au placut mult de tot…
      La farmacie am visat si eu, dar mi-era de toceala…am cochetat si cu medicina o vreme, apoi cu biochimia…

  7. ok, m-am dumirit acum cine e Morgan pentru că nu apărea nicio postare despre ea în lunile pe care le-am citit eu și mă gândeam că e o fetiță din vecini 🙂 de vreme ce nu ai inimă și pentru ea să o precizezi… cum desenează, cum tricotează, cum spune prostioare sau declarații…
    o primă izbândă – Morgan e băiat (bine că nu i-ai zis Freeman!) și pisoc!
    eu eram într-a 12-a la revoluție și mi-am serbat majoratul chiar la … chipurile … primele alegeri libere din 90, am plecat direct de la majoratul meu la votare, cu ursul în brațe și erau așa de legaliști că nu voiau să mă lase să votez cu el, că e o altă persoană cu mine în încăpere.. măi să fie!
    despre pierderea tatălui – eu mereu spun… măcar tu ai știut cum e să ai ceva bun în viață! chiar dacă ai pierdut, măcar ai avut. te-ai bucurat de așa ceva. mă axez pe lucrul pozitiv și văd frumusețea faptului că ai fost un copil fericit! aș fi vrut și eu să fiu așa și nu am fost! of, ce bine de tine. fericito!

    • Da, e motanul nostru chipes. Am scris despre el cand l-am adus cred, a fost in iulie acelasi an, 2009. 🙂

      Sunt 10 ani maine de la ziua in care tata s-a internat in spital si n-a mai iesit…si acum plang cand ma gandesc la momentele acelea. 😦 Imi pare rau ca nu ai abvut o copilarie fericita…ai scris despre asta? Mi-ar placea sa citesc…desi probabil ca despre lucruri atat de personale e mai greu sa scrii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: