20 comentarii

long time

A trecut cam mult timp, in care nu am mai scris despre noi…am sa scriu in mare…cam ce s-a mai intamplat si ce planuri mai avem.

In primul rand am impresia ca zilele si saptamanile se scurg monoton, ca nu se intampla nimic nou si interesant. Dar nu va mai dura mult…peste o luna termin cursul de genetica si voi avea doua zile libere pe saptamana, numai ale mele…peste inca o luna apoi, termin si practica/munca la laborator si voi avea si mai mult timp liber. Apoi concediul de o luna, din care e programat 10 zile in Ro si restul prin Roma, Nisa, Monte Carlo, Valea Loirei si Paris. Reintorsi acasa vom reincepe munca, eu voi lucra din nou pe sommarjobb. Nu stiu inca pana cand, nu am primit informatiile.
Despre curs…din cele 6 teste pe care le am de dat tot semestrul, am dat 4 si cu al cincilea sunt aproape gata. Doua le-am luat cu nota maxima, de doua inca nu stiu nimic…Pana la urma nu a fost chiar atat de greu, desi acest al cincilea test mi s-a parut mai greu decat restul…sunt texte destul de grele in engleza din care la prima citire nu inteleg nimic. Tebuie sa reiau inca o data si inca o data pana sunt pe deplin stapana pe datele citite. Am cautat si pe net in romana, am gasit cate ceva…noroc ca termenii se aseamana si mi-a fost putin mai usor asa. Pana la urma am scapat de limba suedeza la teste…dar acum daca cineva m-ar pune sa explic ce am citit, in limba suedeza…as avea probleme. Daca primele doua teste au fost in suedeza si am fost nevoita sa traduc termenii din engleza in suedeza, ca sa pot da raspunsul in suedeza, urmatoarele trei teste au fost in engleza, asa ca a fost mai usor, pentru mine. Am corespondat cate putin cu o colega de la curs aflata in Cabodgia temporar, iar ea imi spunea ca a dat raspunsurile la teste numai in suedeza :). Normal, e limba ei materna…
Despre laborator: am inceput cu practica pe partea de laborator de apa(unde se fac teste chimice si biologice la apa de baut de pe insula…de la fantanile particulare si de la furnizorii de apa comunala) si m-am regasit in laboratoarele de facultate cantarind(desi aici avem cantare electronice nu ca cele antice de acum 20 de ani din facultate), masurand cu cilindrul gradat si facand solutii de diferite concentratii, titrand(de data asta cu aparat si nu manual) si analizand cationii si anionii din apa cu aparate…chimie frumoasa la care visam de pe bancile facultatii sa fac…Apoi am lucrat mai multe zile pe partea unde sunt acum maestra(deja le invat eu pe alte colege care inca nu au fost pe acea sectie si ne distram cum au ajuns ele sa invete de la mine :)), o zi am ramas singura timp de 3 ore si m-am mirat de increderea acordata(intr-o zi in care cei doi colegi care erau erau repartizati acolo au mers la un curs de prevenirea incendiului timp de 3 ore si eu i-am inlocuit pe amandoi…cu brio, sa ma si laud :)). Sunt deja de-a casei si desi sunt de felul meu mai retrasa si am nevoie de timp sa incep sau sa intru intr-o discutie, acum o fac fara probleme. Si ma bucura…si ii bucura si pe ei/ele colegii si colegele mele. Una dintre ele a fost atat de emotionata si entuziasmata dupa un dialog cu mine intr-o pauza, incat la sfarsit m-a felicitat si m-a imbratisat si de atunci mereu imi spune cat se bucura ca particip si eu la discutii, e o draguta. O sa le simt lipsa la toamna cand nu voi mai merge la laborator…:(.
Despre scoala viitoare: inscrierile s-au incheiat acum cateva zile. M-am inscris la trei facultati la acelasi profil, pentru ca vreau sa am mai multe sanse sa intru. Daca sunt acceptata la mai multe, voi alege eu una…dar mai e pana tunci. Primul tur de alegeri(asta inseamna aici admiterea, se intra in functie de punctajul obtinut la liceu…mediile din toti anii de liceu plus bacalaureatul care se transpun in puncte pentru noi cei din afara Suediei) va avea loc la mijlocul lui iulie. Trebuie sa ai un punctaj intre 300 si 500 iar notele mele de liceu si bacalaureat au fost evaluate la 454 de puncte. Din acest semestru, candidatii cu diploma de bacalaureat din alta tara decat Suedia intra intr-un grup separat de admitere, nu stiu daca e mai bine sau mai putin bine…nu prea stiu ce inseamna asta, cate locuri sunt, daca sunt separat…in fine.
M-am mai inscris la doua cursuri la distanta, ca sa imi fie mai usor cu naveta…
Inca nu stiu cum va fi din toamna, depinde ce faculatate ma accepta…mai e pana acolo.

Copiii se indreapta cu pasi repezi spre vacanta. Ziua e din ce in ce mai lunga si chiar daca temperatura nu urca mai sus de 7-10 grade, la soare e bine si cald. Stau mult afara(Silvia e inca afara, ma bucur ca si-a redescoperit prietenele si se joaca acum si in we-uri), cu bicicleta, tricicleta, role, la nisip sau leagane…si ce e cel mai bine e ca pot sta la comp sau sa trebaluiesc in bucatarie si sa ma uit pe geam la ele. Mai mult la Silvia…care se joaca acum cu doua fetite surori aici in curtea din fata caselor.
Diana e cu handbalul, recent a fost intr-un turneu pe continent de unde au adus voie buna si distractie pe langa conditie fizica 🙂 plus o diloma si o medalie. De participare, dar sunt si acelea bune, nu?
Iar Silvia cu desenul, cu lucru manual…caci mestereste zilnic cate ceva…de ex. a facut rate si ratoi din sulurile goale de hartie igienicasau rola de bucatarie (absolut singura, dupa o idee de la TV) sau o casa dintr-o cutie de pantofi pentru animalutele ei(asta chiar singura, fara idee de nicaieri)…le vedeti mai jos.
In plus scoate din nou perle de vocabular…de ex, zilele trecute m-a intrebat daca Diana „si-a scapat toti dintii” 🙂 vrand sa spuna daca Diana a schimbat toti dintii, pentru ca Silvia e stirba acum de dintisorii de sus.

Morgan e vagabond, ii place afara la nebunie, vine acasa de cateva ori pe zi sa ne povesteasca ca stie sa vina acasa si sa pape putin, apoi pleaca iar. Vineri a adus o pasare moarta in casa(cred ca a gasit-o moarta) si cum era numai Diana acasa si sensibiloasa cum e nu a vrut sa ia pasarea sa o arunce, mai ales ca Morgan i-a gasit culcus intr-un pantof de al ei, pana am ajuns noi acasa Morgan jumulise bina pasaroiul si ii facuse culcus intr-o rola de a mea. Nah, pe langa astea e aducator de capuse…aproape zilnic scot cate o capusa de pe el…asta nu ar fi nimic dar ieri am scos una de pe piciorul meu. Acum stau iar si urmaresc locul, sa vad daca face reactie ca pentru Lyme, sa iau din nou antibiotic. Mai patisem cu o capusa si acum un an jumate si nu-l aveam pe Morgan deci nu-l pot invinovati de el 100%…acum sunt mai putin stresata…e plin de ele pe aici si desi au avut si Ovi si Silvia, nu s-a intamplat nimic…

Ovi e norocosul detinator a unei vize de SUA pe 10 ani, luata in Stockholm lunea care a trecut. Merge la un congres la New Orleans si sunt deopotriva bucuroasa si amarata…bucuroasa ca are sansa asta, amarata ca nu merg si eu. Ne va fi greu o saptamana, dar nu e prima data cand pleaca, ne descurcam. Astept ca un copil sa vad ce ne aduce…:).

Mai sus vedeti si poze cu medalia si diploma Dianei.

Anunțuri

20 comments on “long time

  1. Mie nu mi se pare deloc monotona viata voastra.

    Am trecut de multa vreme prin etapa- studenta , mama, sotie. Era greu, dar frumos.

    Stii ceva? Daca as putea intoarce, macar pentru o clipa timpul, as alege exact perioada de care vorbesti- examene, ‘ dinti scapati’, acuarele..

    Mult succes!

    • Multumesc mult! Poate m-am exprimat gresit spunand monotonie, poate emai degraba rutina. Dar e frumos in acelasi timp si sincer nu as schimba cu nimic etapa asta…ma simt tare bine in toate posturile de mama, sotie si studenta.

  2. Ne-ai facut un refresh extrem de binevenit! 😉 Felicitari pentru toate vestile bune si la cat mai multe vesti de genul asta! Felicitari Dianei pentru turneu si Silviei pentru ideile creatoare extrem de ingenioase!
    Felicitari si tie pentru cum reusesti sa te imparti intre serviciu, scoala, copii si sot! Esti super tare! Aaaa, felicitari si lui Ovi!
    Cat despre echivalatul bacalaureatului, m-ai pierdut total! Tu nu faci doar completare de studii? O iei de la capat? Momentan nu-mi mai aduc aminte exact din postarile tale mai vechi! Sunt destul de ravasita si stresata cu examenul care s-a amanat cu vreo 3 zile ca sa fie odata cu toti elevii de liceu, era inainte si ar fi transpirat subiectele, ca sunt aceleasi, de data asta!
    Pupici multi!

    • Multumim din suflet, e doar o frantura din ce s-a mai intamplat…cu emotii. griji, viata de zi cu zi.

      Echivalarea bacalaureatului a fost nevoie pentru completarea de studii. Si pentru studiile la distanta de semestrul asta am avut nevoie de matematica nivel C, chimie nivel B si biologie nivel A. Asta pe langa engleza A si SAS B. Acum pentru ca s-a schimbat cum spuneam si noi utlanderii intram in urval separat, s-au dat puncte pe toate rezultatele din anii de liceu si bacalaureat. Diploma mea de liceu era recunoscuta din toamna, de cand m-am inscris la genetica, acum au evaluat-o in puncte.
      Ah sau poate te referi ca de ce m-am inscris la facultate, ca o iau de la capat? Pai nu se poate altfel…eu am luat contact cu toate trei facultatile unde m-am inscris si toti mi-au raspuns ca trebuie sa ma inscriu la ei, sa devin studenta la programul acesta si apoi abia imi vor evalua materiile facute in Ro si e posibil sa nu le repet aici…inca nu stiu cum va fi. Dar sunt numai vreo trei materii din cate am socotit…restul trebuie sa le invat aici. Dintre cele care le invat aici e genetica si plus alte doua la care m-am inscris acum la distanta…celelalte din pacate trebuie sa le fac la scoala, sa fac naveta…complicat…nu exista la distanta. Dar nu am incotro. Nu pot primi altfel legitimatia sa lucrez in laborator.

      Si noi am dat in toamna deodata cu elevii de liceu, am avut si noi aceleasi subiecte cu ei. Bafta multa si astept vesti bune!

  3. Felicitari!!!!
    Ce fel de scoala faci??? Te adimir pentru faptul ca o poti face in suedeza!!!!! Bafta in continuare!!!

    • Mersi mult sanzi!

      Scoala e similara cu biochimia din Ro. Aici se numeste biomedicina analitica si dupa terminare lucrezi in special in laboratoare de spital sau cercetare(eu o fac pentru laborator, nu am ganduri de cercetare).
      Momentan fac un curs de genetica, dar il fac in engleza 🙂 pentru ca nu sunt cursuri in suedeza, iar profa noastra e iraniana si se descurca mai bine in engleza. E si mai greu decat in suedeza, pentru mine acum! Dar merge surprinzator, am avut emotii la inceput ca nu ma voi descurca cu transpus din engleza in romana(ca sa pricep) si apoi transpus in suedeza pentru teste. Dar cum spuneam, mai noi testele sunt si ele in engleza…mi-e mai usor mie asa.

      Te pup!

      • Si eu tot ceva asemanator fac….aici se numeste Medical Laboratory Technologist :)…si cam acelasi domenii:)…In mai deja incepem practica in spital, si acum terminam ultimul curs : blood banking.

  4. Miha, stiu ca ma repet, dar pe mine ma lasa fara aer numai ideea de a o lua de la capat cu scoala si invatatul, pur si simplu pentru mine gandul de a face cursuri in regim disciplinat mi se pare criminal … Da, sigur, as avea chef sa citesc, sa invat, sa studiez, dar exclusiv pe baza de pasiune intensa pentru ceva, altfel nope nope nope! 😀 Asa ca sunt cu gura cascata la tine cand te vad cu toate astea pe cap si-n acelasi timp atat de senina si vesela.
    Felicitari pentru toate, din inima!!
    Imbratisari!

    • Stiu Alina, si eu am oroare de scoala inregimentata…dar aici deocamdata nu am dat peste asa ceva. Ma rog, am avut orar mai la inceput, mergeam la cursuri si dadeam teste…dar toate au fost in folosul limbii suedeze, iar ceea ce am invatat a fost de placere. Materii la care in Ro nici nu visam, cum a fost de ex. religia . Iar apoi am invatat la distanta de mai bine de un an…program de voie :).
      Ceea ce urmeaza sper sa fie cat de cat lejer…dar ramane de vazut. Chestia e ca si eu ma repet acum 🙂 si spun ca eu nu am incotro. Ceea ce am facut in Ro nu imi foloseste aici pe insula, nu exista industrie si oricum eu nu am profesat in domeniu deci cunostintele mele sunt cam la nivel zero, daca ar fi sa mergem intr-un loc unde as gasi industrie chimica. Ori aici se uita tare mult la ce ai lucrat…mai mult decat la bucata aceea de hartie. Experienta mea de doi ani aici in Suedia se reduce la laboratorul spitalului asa ca singura mea sansa e sa merg in directia asta, iar timpul nu curge in favoarea mea. Vor fi 2-3 ani de sacrificii, chiar ieri ma gandeam ca vor fi zile cand nu le voi vedea pe fete si timpul va trece, ele vor creste…dar in acelasi timp nu pot nici eu astepta sa fie ele mari si sa fac scoala la 60 de ani…pensioanra :). Nu pot fi altfel decat senina pentru ca ma asteptam sa nu-mi fie usor…desi cand am plecat din Ro cam excludeam ideea de a reincepe sa invat. Insa mi-a intrat acum in sange 🙂 si asta e!

      Multumesc si eu din suflet, cuvintele tale nu fac altceva decat sa ma incurajeze!

  5. Felicitari Dianei, dar mai ales tie!

  6. Pai nu prea e monoton ce scri tu aici…din contra e tare captivant , este cu activitate , iar tu chiar nu ai vreme de plictiseala.Bravi Dianei pentru diploma si medalie , chit ca-s numai de participare…si felicitari Silviei pentru inspiratie…o adevarata creatoare…
    Succes lui Ovidiu si sa aveti zile tot asa de frumoase si de pline ca si pana acum…

    • Cum ii spuneam si Ginei, cred ca exprimarea mea a fost gresita…nu monoton ci mai degraba rutinat…dar scap eu si de asta! 🙂
      Multumim mult de tot!

  7. Va felicit pe toti pentru cea ce faceti…fiecare aveti preocuparile voastre pentru care aveti si satisfactii, cum e si firesc sa fie.Ma bucur ca la vara veti avea o vacanta superba drept rasplata pentru eforturile din timpul anului.
    Va pup cu mult drag

  8. Ha, e mortala faza cu Morgan si cu vrabia…o si vad pe Diana lol…a mai purtat pantofii unde ii facuse morgan culcus la pasare? lol…ha ha ce mortal lol…si ma mai distreaza si optimismul tau (ca precis a fost moarta pasrea, mai ales ca aveti un motan vanator lol)…dar na, daca asta te face sa te simti mai bine, atunci PRECIS ca pasarea a fost gasita gata moarta (vanata de alta matza lol)..
    Ideiile Silviei sunt super, imi place familia de ratzoi si casa, mai ales televizorul din casa, a facut cu ecran plat lol…iar de Diana ma bucur tare mult ca se tine de handball si ca ii place 🙂
    No bine daca tot v-am luat pe toti la rand felicitari si tie cu invatatu’ si lui Ovi cu Americu’. Pacat ca nu o sa reusim sa ne intalnim.
    Pumpici la toti ti toate 🙂
    paaaaaa

    • Ah…pana in toamna nu ii mai imbraca, sunt niste ghetute de vreme mai rece :).
      Mai, era moarta pasarea ca nu erau urme de sange :)…Morgan are clopotel la gat, tocmai sa nu prinda pasari…nu cred ca are el sanse la asa ceva. Pasarica murise ea de moarte buna, noi asa am dedus. 🙂
      Da, Diana e tare incantata de handbal si ma bucur si eu ca ii place…eu am avut dezamagiri mari cu sportul asta si nu prea am incurajat-o…dar acum cred ca poate.
      ooof, cu Ameriku avem niste emotii…ca poate Ovi nu va zbura, inca nu se stie nimic de zboruri, aeroporturile sunt inchise si se asteapta un nou val de cenusa deasupra Suediei. Apoi daca pleaca eu o sa am niste morcovi…ca poate nu mai poate veni inapoi…Nici nu ma gandesc!
      Da…nu are cum ajunge la voi, am pove cu mami…pupam si noi!

  9. lol…atunci daca are clopotel nu fu el lol 🙂
    Am si uitat de cenusa, of sper sa nu mai fie probleme pana trebuie el sa plece.
    Meanwhile, forget about everything else and HAVE FUN!!! It’s your bday today!!!!! Happy BDay!!!!! Pumpici dulci 🙂

  10. Felicitari tuturor membrilor familiei! Fiecare vad ca are cel putin o ocupatie interesanta, cat si izbanzi pe masura! Il includ aici si pe Morgan. 😉 Super si ce-a facut Silvia, si ce faci tu, plus Ovi, evident ca si vointa Dianei e demna de lauda ca practica un sport de echipa. Deci, bravo tuturor! Cata rutinaaaa!!!… 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: