dor de mare

Mi-a fost dor de ea, acum vara, de valuri si plaja pe care sa te poti intinde, sa stai si sa-i sorbi stropii valurilor si sa-i respiri mirosul.

Cat am fost plecati temperatura in aer s-a mentinut undeva in jurul a 30 de grade zile in sir, a stabilit chiar si record(am citit la svea pe blog ca au fost 33,7 grade, record pe Gotland) iar apa marii a atins si ea recordul de 26-27 de grade. Ah ce pacat ca nu am prins-o asa…

Ieri a fost furtuna, o furtuna cum nu am vazut inca aici…fulgere si tunete ore in sir, curent luat pentru o ora jumate, ploaie cat sa se adune pe terasa de vreo 3-4 cm. Cred ca i-a prins bine ierbii uscate, nu am vazut-o asa uscata inca…nu mai e verde…

Azi soarele s-a razbunat si s-a aratat toata ziua, insa temperatura afara nu a urcat mai mult de 23-24 de grade. La mare a batut si vantul si desi am plecat cu gandul sa ma arunc in valuri, temperatura de 20 de grade de afara m-a oprit. In apa era mai cald, erau 22 de grade, dar mi-a fost groaza de senzatia aceea de frig de la iesire…

In fine, cineva tot s-a simtit bine si asa, se pare ca dorul se transmite genetic:

Despre Morgan, care a suportat relativ bine despartirea de noi, pot sa spun ca l-am gasit mai mare si mai gras. Timp de 2 saptamani cat a avut grija de el prietena noastra am avut mesaje aproape zilnice, stiam ce face, ca e OK. Apoi au venit acasa vecinii si a ramas cu ei. A lipsit atunci 3 zile, a revenit acasa fara zgarda(avea un medalion cu numarul lui Ovi de mobil), flamand si trist. L-au lasat in casa, l-au hranit si s-a odihnit. A suportat cam greu caldura, iesea mai mult noaptea. S-a imprietenit cu motanul vecinilor din mancarea caruia a si mancat, l-au mai hranit si alti vecini la care mai mergea sa ceara mangaieri…Vecinul nostru e mandru ca acum Morgan ii e prieten, inainte fugea de el. Cand am ajuns acasa vineri noaptea, Morgan era in casa. A mieunat mult, l-am mangaiat, nu a fost suparat pe noi ca atunci cand am fost in Egipt si a stat la pensionat inchis. A fost o alegere buna ca l-am lasat acasa, desi nu i-a fost cu siguranta usor. Noroc ca avem vecini buni si iubitori de animale. Acum vine si pleaca peste zi, mai sta si doarme iar serile e mereu acasa, cuminte. E un motan bun.