4 comentarii

alandala

Am ajuns acasa vineri noaptea cu o intarziere de o ora jumate. A fost furtuna, vant puternic, am avut o calatorie de cosmar (din nou!…pentru cine a fost vreodata pe mare deschisa cu valuri de 3-4 metri si un vant de 90-100 km/ora, stie ce spun) dupa emotiile ca e posibil sa dorm iar in port. Apoi Ovi a zburat de la Stockholm, avionul se legana cam tare din cauza rafalelor de vant, dar totusi au aterizat cu bine. Uite cum toate adunate-examen, drum cu noroc pana la urma-spulbera misticismul despre o zi de vineri, 13. 🙂 Nu ca as crede, dar daca ar fi fost cu ghinion, as fi avut pe ce da vina. Asa, neg in continuare ca e ceva mistic, e o zi ca oricare alta.

Sambata si jumatea de duminica acasa au zburat ca vantul. Si ca gandul. Programasem pe sambata o vizita la piscina, cea care e situata in sudul insulei, e cea mai mare si frumoasa. Dar din cauza vremii s-a amanat, a viscolit foarte tare, vantul batea cu aceeasi putere, ningea in acelasi timp si soselele erau acoperite de gheata. Puteam merge la piscina din oras, dar nu la fel de frumos, e numai piscina olimpica si voiam sa ne si relaxam putin. Sambata viitoare. 🙂

In schimb am fost sa vedem marea infurtunata, nervoasa rau. Am stat la adapostul masinii si ne uitam ca la televizor, numai ca in fata era realitatea. Daca ieseam, riscam sa ne faca ciuciulete, valurile se spargeau de parapeti si erau imprastiate de vant, vant care batea dinspre larg. A cam facut dezastru furtuna. Era plin de pietre si nisip peste parapeti, nu am vazut niciodata asa „dezastru”.

Saptamana asta va fi scurta in Kalmar, miercuri merg acasa, dar se pune numai de joi, vorba Silviei :). Ajung miercuri dupa miezul noptii, nici nu le vad pe fete pana dimineata…abia astept sa stau fara sa fac nimic legat de scoala. Cum numai azi incepem materia noua, imi permit macar o saptamana de relaxare. Dupa care reintru in tavalugul rapoartelor de laborator, al testelor si invatatului pentru examenul care e aici, dupa colt. La mai putin de 5 saptamani distanta, cand inca nici nu am inceput cursul…

Va las sa va delectati cu fotografii de iarna, in timpul si dupa furtuna. Enjoy!

Si o saptamana excelenta tuturor!

Furtuna

Dupa furtuna

Anunțuri

4 comments on “alandala

  1. Hai ca azi e marti, maine e miercuri:)
    Sper sa aveti vreme buna de relaxat saptamana aceasta si sa va puteti bucura de iesirile pe care vi le-ati propus.

  2. O, Doamne, m-am „infrigurat” numai uitandu-ma la poze. Dar marea tot mare ramane… chiar daca se mai infurie uneori, tot e de preferat s-o ai aproape. Mie imi place nespus de mult! Te pupam si iti dorim spor si putere – cam asa ma simteam eu inainte de a termina ultima facultate 😀 … dar trece!

    • Absolut, eu o iubesc. Numai de nu s-ar infuria cand am eu de circulat si totul ar fi perfect. Dar prea perfect atunci :).
      Mersi mult, pupam si noi. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: