Cum demult nu mi s-a intamplat, am pierdut idei si inspiratie. Celor care mai popositi aici, va spun ca e relativ bine. E bine si asa, cu idei parasite. Ma ocup de ale mele. Ganduri care nu ma lasa in pace acum la inceput de primavara. Sa fie o usoara depresie, sa fie numai faptul ca mi-a cam ajuns cu drumurile si deja imi tremura stomacul la gandul ca iar imi iau valiza in spinare? Vreau verde, vreau culori, vreau soare! Sau nu mai stiu nici eu ce vreau…
Colegii la laborator imi spun ca simt vara cand ma vad pe mine :). Ca li se pare ciudat sa ma vada in pauze ca apoi sa dispar (laboratorul de microbiologie e un etaj mai sus decat unde lucram eu si acolo sunt numai 4 colegi, cu care nu m-am prea conversat pana acum). Toti ma intreaba cum imi e cu studiile si li se pare putin ca mai am numai un an…mie mi se pare enorm. Le multumesc insa de incurajari si incerc sa ma incurajez si eu. Incerc, inca nu prea imi iese…
Cand ma gandesc la mine (ma intreba colegii cum e sa fii studenta din nou) ma vad numai cu valiza tragand-o dupa mine…
Poate cand va fi verde, colorat si soare, sa revin la sentimente mai bune si in ceea ce ma priveste. Sau cand vor incepe cele doua luni de vacanta studenteasca. Si eu voi merge la munca. Sper ca vara sa imi incarc bateriile pentru inca un an. Si sper ca ele sa ma tina pana la vara. Sunt cam descarcate si lucrez la o incarcare pentru inca doua luni.
Dar mai trec eu sa sterg praful din cand in cand…
salmi 
Curajul îți vine din interior.Trebuie!
Eu, cum ți-am spus- îți țin pumnii!
Mult succes, Salmi! și pupici-ție și fetelor tale!
Gina, multumesc. Da, trebuie…e singurul lucru care ma tine pe linia de plutire. Interiorul s-a cam stricat, motivatia exista dar puterile si optimismul s-au cam terminat.
Vin si perioade din astea in viata, ne luptam sa treaca…asta e.
Pupici si tie, multi!
De ceva vreme n-am mai scris aici pt ca si eu am fost extrem de ocupata. Cateodata ma intreb cum reusesti sa le faci pe toate…
Ce a fost mai greu a trecut, inca un an e o nimica toata, insa dupa aceea vine rasplata pentru efortul tau de acum. Pt ca si eu am fost in criza mare de timp, la acel moment am decis sa reduc la maxim timpul consumat pe tot felul de nimicuri si care nu imi aducea niciun beneficiu personal. Putin greu la inceput, dar a mers si am trecut peste.
Gaseste calea potrivita de a depasi aceasta mica „depresie” si ai incredere in tine.
Ha en bra självförtroende!
Multumesc Dana, incerc sa ma desprind si eu de cele care nu sunt necesare, de aceea a ramas si blogul la urma.
Da, numai mie mi se pare un an cat un secol :). Stiu ca va trece, dar pentru mine greu de tot…
Te imbratisez, ganduri bune de pe Gotland.
Ti-as da un pic de „viata” dar stii si tu in ce stare sunt 🙂 Te stiu de luptatoare deci e doar o „stare” …… trece si asta si vine vara! Te pup.
Monica, sper sa fie doar o stare…e ceva nou pentru mine, e prima data cand ma simt asa. Nu-mi place dar nu stiu cum sa scap…da, in vara imi pun si eu speranta! Te pup si eu. ❤
Sunt si clipe de astea , Miha si din cate stiu eu , o luptatoare ca tine are puterea de a trece cu brio peste aceste momente…Poate ai nevoie de vacanta, o pauza e binevenita oricand , asta e clar…. 😀 Tin pumnii si mult succes in continuare!
Uuuuf, problema e ca nu stiu CUM sa trec peste asta…incerc din rasputeri, astept primavara sa ma salveze :).
Cu vacanta e adevarat, dar nu avem cum pana in iunie. Scoala mea se termina in iunie, mai sunt doua luni in care trebuie sa rezist…va veni apoi si vacanta! Dar si numai faptul ca voi fi acasa, fara drumuri si scoala, va face mult.
Multumesc mult, te pup!
Imagineaza-ti astea 2 luni ca si doua saptamani….si ca vor trece…
Multumesc, au trecut doua saptamani ca vantul! 😉
Draga de tine … Imbratisari stranse, haide, curaj!
Multumesc Alina, incerc sa am…
Draga Salmi ! tu care erai asa de plina de viata , atat de optimista ca dupa ce-ti citeam articolele ma simteam mult mai puternic si revigorat, aproape ca nu-mi vine sa cred ca mai ai si stari de-astea ,dar asta e … esti om nu SuperSalmi .Nu cred ca vitalitatea asta se poate termina precum un rezervor ,poate ca esti doar obosita si ti-ar trebui cam o saptamana sa faci doar ce vrei tu si sa te odihnesti alaturi de cei dragi .Noi cei care ne-am incarcat sufletele de la tine citindu-ti articolele suntem langa tine cu gandul si cu sufletul sa treci peste asta.
Multumesc de incurajari si de vizita! Asa e, incep sa imi revin incet-incet. Acasa inseamna mult.
Da, o vacanta mi-ar trebui…vine si ea, dar mai am de asteptat putin…Numai bine!
Multumesc! Minunata melodie.
Hej ! Si tu esti deprimata ? Si eu sint putin cu moralul pe jos. Incercarea mea de a schimba deva in job (si viata) a esuat… dar in ultima vreme am fost atit de prins cu job-ul actual incit nu am mai avut timp nici de depresie. Trebuie sa ne revenim! Si o vom face cu succes :p.
Mi-era dor de blog-ul tau pe care nu am mai intrat de mult. Ce placuta e aceasta regasire!
Mi-a mai trecut acum, sunt mai bine…recunosc ca am fost cam jos, asa cum nu am fost niciodata si nu mai vreau acolo inapoi…e nasol de tot. Vreau sa ma bucur de ceea ce am, nu sa arunc la gunoi…meritam asta, nu? Hai si tu, nu e greu…priveste in jur si vei gasi atatea lucruri care merita!
Ma bucur ca ai trecut pe aici, ma bucura si pe mine vizita prietenilor dragi.
Colegii tai au dreptate, mai ai doar un an ! 🙂 Anul trecut pe vremea asta mai erau doi. Ei, nu-i asa ca suna mai bine ?!? 😀
Eu te imbratisez si te sustin virtual. Esti grozava . Iar caderi avem cu totii, doar asa ajugem sa apreciem inaltimile .
Hugs si fruntea sus
Vio
Da, asa e Vio! Stiu ca va trece mai usor, mai ales ca imediat e vacanta si mi-a mai revenit buna dispozitie. 🙂
Te pup. Mersi de incurajari. ❤