8 comentarii

evolutii

Ideea cu prezentarile pe care le-am avut ieri si alaltaieri este evolutia. Evolutia noastra, a unor studenti care habar nu aveau cu ce se mananca a scrie un articol stiintific (dada, din acelea de apar pe site-urile de specialitate) si cu prezentarea lui in fata unui public, cu oponenti si examinatori, sa ajungem sa ne sustinem anul viitor examenul de diploma, in acelasi stil dar mai evoluat. In plus, o parte dintre noi vor ajunge probabil in cercetare, vor face descoperiri pe care va trebui sa le aduca la cunostinta lumii cercetatoare. Iar pentru asta, trebuie sa stii exact ce si cum sa scrii, e un standard special. Pe care noi il invatam prin aceste lucrari/prezentari.

Cum a fost? Profele ne-au zis ca suntem extraordinari cu totii (extraordinare de fapt, ca suntem numai tipe). Iar eu am simtit ca a fost minunat, pentru ca ma asteptam sa fie mult mai nasol. De cum am inceput, profele examinatoare ne-au spus ca vor fi critice. Dar si laudative. Ca probabil vor fi mai mult critice pentru ca e normal. E prima noastra prezentare de acest gen si stiu din experienta ca nu avem de unde stii exact cum trebuia sa facem. Dar sa luam critica ccc ca ceva pozitiv, constructiv, care sa ne ajute sa evoluam. Insa s-au spus si laude. Si nu putine.

Emotii au fost mari, multe, gramada. Mai ales ca eu am avut ambele prezentari mai la sfarsit. Ne incurajam una pe alta si ne laudam la sfarsit. Profele au fost mai mult decat OK. Criticile au fost foarte clare si la obiect. Prezentarile orale au fost in Power Point. Apoi din lucrarea scrisa, care trebuia sa fie ca un articol stiintific gata sa fie publicat in ultima revista stiintifica🙂, ni s-au pus intrebari. Unora mai multe, altora mai putine. Ca sa inteleaga ele ca noi am inteles ce am lucrat.🙂 Si pentru ca era de fapt examinarea.

Totul s-a desfasurat intr-o atmosfera prieteneasca. Ziua a inceput la 8.30 cu servire de sandwichuri, cafea si ceai. La 9 au inceput prezentarile. Cate 30 minute fiecare student. 20 minute prezentarea, 10 minute pentru intrebari si comentarii. Cafeaua, ceaiul si sandwichurile stateau pe o banca in spatele salii si fiecare se putea servi cand voia. Unii chiar si-au luat cafeaua la pupitru si mai luau o gura in timpul prezentarii🙂.
La 11.30 am luat pauza de pranz, o ora. La ora 14 ni s-au servit prajituri. Facute de casa, habar nu am cine le-a facut, cineva din scoala, nu studenti…au fost delicioase. Pauza de cafea de la 14.00 la 14.30. La 16.30 totul a fost gata. Ca sa o luam de la cap inca o zi, in acelasi ritual. Fiecare student a avut de prezentat cate doua lucrari, cate una din fiecare loc unde am avut practica: microbiologie si patologie. Prezentarile au fost in zile diferite, fiecare a prezentat o lucrare intr-o zi. Au fost lucruri interesante, fiecare a muncit mult pana a ajuns la rezultatul final.

Eu am apreciat foarte mult atmosfera. Destinsa, cu glume, cu zambete. Nimeni nu a spus cuiva ca „vai, cum se poate se nu stii asa ceva!” sau alte remarci din astea umilitoare. Am primit numai incurajari, profele parca se jenau ca trebuie sa ne critice, si-au cerut scuze in mai multe randuri si ne-au cerut sa intelegem criticile ca pe ceva constructiv, cum spuneam. Ca rolul lor e asta, sa spuna ce gasesc ca nu e OK, ca sunt greseli normale si noi invatam din ele. Ce mai, dupa scoala facuta in Ro, pentru mine scoala asta e ca o gura de aer proaspat, respirabil, o scoala pe care o fac cu drag si din tot sufletul.
Temeri am avut pentru limba, imi era frica sa vorbesc, imi era frica pentru intrebarile pe care le voi primi, ca nu le voi intelege sau ca nu voi sti sa raspund la ele…dar sincer, nu credeam ca am evoluat atat cu suedeza si ca in situatii din acestea de „criza” cu emotii si toate, voi face fata atat de bine.

In toamna mai avem o tura: banca de sange si biochimie. In primavara viitoare iar, ceva la alegere. Pentru ca peste exact un an, sa avem emotii pentru ca vom fi absolventi. Absolventi care ne vom prezenta in acelasi fel lucrarea finala, lucrarea de diploma. Evoluam.🙂

8 comments on “evolutii

  1. Felicitari Mihaela!

    esti iar TU si asta e bine…si pentru tine si pentru noi care te citim.
    Succes in continuare!

    • Multumesc Nicoleta! Asa e, dupa ce vezi ca se poate, ca cei care sunt aici profesori sunt pentru ca tu sa devi un profesionist, iti mai creste inima si stii ca va fi bine. Te imbratisez!

  2. Felicitari! Eu oricum te citesc de ceva vreme (multa) si nu aveam dubii ca vei trece cu brio si de „piedica” asta.
    Imi place cum se desfasoara examinarile la voi. Eu cand mi-am dat licenta am fost efectiv hartuita de profesori :)). M-au tinut 15 minute pentru intrebari pentru ca tot raspundeam corect. Cand am dat un raspuns incomplet, mai ca nu m-au luat de urechi si abia dupa ce am adus completari m-au lasat intr-un final sa parasesc sala.

    • Oana, multumesc. Da, din pacate cunosc foarte bine cum se faceau examinarile si imi pare rau sa citesc ca la fel e si acum, pentru ca tu ai terminat de curand…

      Profesorii aici sunt exigenti, trebuie sa stii mult ca sa treci la un examen scris de exemplu, minim 60-65 %, pe puncte. explicatiile trebuie sa fie clare si concise. Nu avem examinari orale decat prezentari din astea, pe baza unor articole, sau dupa practici. Dar sunt foarte bune, iar profii sunt faini. Totul se desfasoara ca o discutie. Desigur ca se puncteaza raspunsurile dar nu esti umilit, asta e cel mai important.

  3. Felicitari Mihaela❤ , ce ma bucur ca totul a decurs cu bine, sigur o sa mai fie prezentari in viitor si o sa iti fie mai usor acum ca stii la ce sa te astepti🙂

  4. Super, felicitari! Pupici!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: