…nu te-am mai vazut, auzit vocea, povestit, imbratisat, urat la multi ani…de 10 ani! Cat de multi si totusi cat de putini! Tati al meu drag, n-am sa uit niciodata ziua/noaptea de 4 ianuarie cand ai plans pentru ca plecai dintre noi,cand ti-am vegheat ultimele clipe tinandu-te de mana…lacrimile imi curg pe obraji si amintirile vor ramane mereu, mereu.
Infinitul e in noi…
Reclame
ce trist ! pentru totdeauna exista tristeti si dureri ce nu se vindeca…
Asa e…e ca un gol, un infinit care nu se acopera niciodata, cu nimic…
N-am putut dormi in noaptea de 4 ian.si am revazut fiecare clipa a despartirii.O durere care nu se stinge cu trecerea timpului….
Si eu nu am fost acolo 😦
Cristina,sa sti ca i-am spus ca il iubesti foarte mult…..
Stiu mami, mersi 🙂