Sau examensceremoni. Fotografii culese de la colegele mele, care au avut insotitori pentru facut fotografii. Cele unde ma vad mai in prim-plan sunt facute de prietenul Karolinei, colega mea draga care imi va lipsi enorm. A treia persoana ce apare cu noi e Laura, o argentinianca ce nu a avut nici ea pe nimeni la ceremonie. Ne-am lipit emigrantele :). Laura a mers numai cateva materii cu noi, a terminat practic anul trecut. A avut o materie ramasa in anul doi nefacuta, pe care am facut-o impreuna. Cum eu mereu eram fara pereche (hahaha!) la laboratoare, la materia aceea am facut laboratoarele impreuna cu Laura si atunci ne-am cunoscut mai bine. Karolina a lucrat cu Laura vara trecuta si se intalneau la spital, apoi au facut lucrarea de diploma pe acelasi laborator, in Kalmar si s-au imprietenit. Anul trecut ea n-a reusit sa isi faca ultima practica si lucrarea de diploma, n-a terminat adica. Anul asta a revenit cu noi la final si de asta a participat cu noi la ceremonie.
A fost o zi excelenta, am avut vreme buna, ceremonia a fost frumoasa, emotionanta, dupa care am realizat ca intr-adevar am terminat scoala. Ganduri, griji de terminare, emotii de noi inceputuri, etc. Pentru mine bucuria ca am ajuns sa termin, cu toate greutatile. Ca in sfarsit nu mai am grija plecarii, a scolii, ca imi voi vedea de viata mea banala :). Glumesc, stiu ca nu va fi banala. Am inca multe de invatat in laborator, scoala a fost inceputul, a pus bazele teoretice. Abia astept sa imi trag sufletul. Mai e saptamana viitoare si am o luna pauza. Sunt rasfatata, stiu. Colegele mele toate incep sa lucreze de luni, si lucreaza toata vara. Nici una nu va avea concediu.
Va las fotografii. Iar mie amintiri. Frumoase. Au ramas numai cele frumoase.
Arati superb!!! Felicitari inca o data pentru tot ceea ce ai realizat si pentru rabdare si perseverenta. Concediu placut, te pup Alexandra
Frumoasă atmosfera! Mi-a plăcut ținuta.
In sfarsit!!!! Am fost si noi acolo in spirit 🙂
Ce fain!! Felicitari!! xo
Oana_B
Multumesc inca o data! Abia astept relaxarea. Te pup si eu!
Multumesc! A fost o zi tare frumoasa, iar eu m-am simtit la fel de tanara ca si colegele mele care au exact jumatate din varsta mea :).
Ah, v-am simtit!
Multumesc inca o data Oana!
Felicitari! Eu m-am inscris la Kristianstad pt programul de biolog. Din pacate s-a facut o greseala in antagning,au uitat sa echivaleze cursurile mele de biologie si chimie din tara. Si acum am aflat ca sint obehörig,dupa o lupta cumplita de 7 luni jumatate in care am terminat grund-ul,sva 1,2 si 3 ul. Inca o data felicitari ca ai avut puterea sa termini facultatea aici. Raluca
Raluca, sper sa se rezolve cu greseala. Mult succes, stiu ce inseamna sa te lupti cu suedeza ca sa poti merge mai departe.
Felicitari! Imi place foarte mult rochita ta 😉 Arati infloritoare si imi pare bine ca totul s-a terminat cu bine!
Am rezolvat! Cred ca nici avocatii nu pun atita suflet in pledoarii! Am fost la Kristianstad, am vrb cam 15 minute cu tot. E greseala de antagning, am de fapt cel mai mare punctaj din toti aplicantii. Mi-au urat vacanta placuta si ne vedem in toamna 🙂 Raluca
Multumesc Kadia! Te imbratisez.
Raluca, ce ma bucur! Sa fie intr-un ceas bun si sa termini tot asa, cu cele mai mari betyg-uri din an. Vacanta frumoasa si mult succes.