37 comentarii

pot sa spun

In primul rand ca gandurile voastre m-au ajutat enorm. Chiar daca multi n-ati stiut pentru ce le-ati trimis. Nu e secret, dar pur si simplu n-am putut sa scriu, pana nu a trecut totul si stiu ca nu e nimic si ca totul a trecut cu bine. Nu ca as fi banuit ceva, nu de asta mi-era teama ci de interventiile in sine.

De cand am inceput scoala, facultatea aici in Suedia am trecut prin mai multe etape de „rau”. Prima data s-a intamplat in anul intai, prin aprilie-mai, cand intr-un weekend acasa mi s-a facut rau. Rau din acela cu tot tacamul, vomat si diaree, o stare de pana la lesin de n-am mai rezistat si Ovi a chemat salvarea. Cred ca am scris despre asta la vremea aceea. Mi-am revenit in cateva zile, am pierdut atunci un laborator, l-am recuperat pana la urma desi imi era amenintata pierderea materiei respective daca nu il faceam, profa o tot dadea din colt in colt ca nu are timp dar pana la urma a gasit cateva ore sa recupereze cu mine. Mi-am facut atunci toate analizele, erau perfecte, desi bine nu ma simteam.

Episodul urmator a fost in aceeasi vara, pe vapor in drum spre Ro. De aici incolo „raul” s-a transformat exclusiv in diaree (ma scuzati daca pentru unii e scarbos ce scriu, dar nu exista alte cuvinte prin care sa exprim exact ce a fost). A trecut atunci si n-a mai revenit pana in vara anului doi. Tot asa, pe nepusa masa. A trecut iar si n-a mai revenit pana in primavara anului trecut. Catre vara, ca de obicei. Exact inainte de sustinerea lucrarii de diploma. Si asta am povestit aici. Banuiam atunci ca e ceva pe baza de stres…ca e scoala asta care m-a dat cu totul si cu totul peste cap. Nu numai stres ci si lipsa de acasa, naveta, totul. Le simteam, le stiam, cei care ma cititi, stiti ce a insemnat pentru mine. Nu, nu sunt atat de puternica pe cat par. Incercam sa fiu puternica, dar uite ca nu mi-a iesit.

Ei bine, dupa episodul asta cu lucrarea de diploma, am lucrat doua saptamani si am plecat in concediu. Eram deprimata, desi nu trebuia sa fiu. Dar nu imi puteam reveni, nicicum. In a doua noapte pe drum, mi s-a facut iar rau. A fost groaznic. Ziua ce a venit am ajuns in Ro…numai eu stiu cum am rezitat pe drum…iar in Ro raul a continuat. Nu am pututu manca mai nimic si cum mancam ceva, imi era rau din nou. Pana la urma am apelat la medicamente: Furazolidon si Scobutil. Ma simteam ceva mai bine, dar nu in totalitate. In Sicilia a fost relativ OK. Am incercat sa ma linistesc, sa ma bucur de vacanta. Insa pe drumul spre casa, in Budapesta mi s-a facut iar rau, imediat dupa micul dejun. Mancasem mult, mancasem si ceva lebenita. Am oprit in Germania si am cumparat medicamente de rau de masina (acum imi venea si sa vomit, mie nu-mi fusese niciodata rau pe masina…) si cu astea am trait trei zile pe drum. Cum am ajuns acasa, mi-a trecut. Brusc.

Am lucrat cateva luni, stresul nu-l simteam dar sunt sigura ca il aveam cu mine tot timpul. Erau multe lucruri noi, multa responsabilitate…dintr-o data jobul de vis devenise un element care ma incomoda. In noiembrie m-a rugat sefa sa-mi prezint lucrarea pe care o facusem in practica dinainte de lucrarea de diploma, despre o analiza medicala si aparatul care o analizeaza (analiza clasica de control al diabetului, HbA1c). Am avut emotii mari, stiti ca nu imi place sa vorbesc in public dar am facut-o si a fost OK de fiecare data. Ei bine, dupa prezentarea asta mi-a fost iar rau…am lipsit de la munca pentru ca n-am putut sa ma tin pe picioare ziua urmatoare. Apoi a fost OK doua saptamani si iar o tura de rau, iar o zi lipsa de la munca…si inca o data tot peste doua saptamani, chiar inainte de Craciun. Sarbatorile au fost trase asa, eu ba rau ba mai bine…
Cand cu doua zile inainte de a pleca in India s-a mai intamplat o data, am zis ca nu e de gluma. Ceva trebuie sa fie. Mi-am facut din nou toate analizele. Perfecte. Il tot bateam pe Ovi la cap ca nu stiu ce e cu mine. Da, ironia sortii: sotul medic gastroenterolog, eu cu probleme cu stomac-burta. Ma trimitea la medic. Mi-a spus de la inceput ca el nu poate fi medicul meu. Intentionam sa ma duc la medic dupa perioada Craciunului dar n-am mai apucat pentru ca plecam in India.

Am plecat plangand in concediu, cu gandul ca voi ajunge sa zac pe un pat de spital indian. Dar mi-am promis ca daca nu, primul lucru pe care il fac cand ma intorc, e sa ma duc la medic. In India a fost totul OK, nesperat de OK. Mi-a fost rau in pe tren spre Agra dar a fost din alte motive decat stresul. Altfel de rau, il recunosc deja, sunt specialista :).

In duminica dupa ce am ajuns inapoi din concediu mi-am facut programare la medic. La medicul de policlinica. M-a intrebat, m-a ascultat, m-a consultat si mi-a zis ca voi face cateva analize de intolerante, de boala Crohn, de viermi intestinali si ca imi face trimiteri la gastro si colonoscopie. Sa vedem ce e.

Zis si facut! Am trimis analizele, toate rezultatele in limite normale. Am eliminat asadar viermii intestinali, boala celiaca, boala Crohn.
Si am primit chemarea la gastroscopie. M-am prezentat vesela si increzatoare, Ovi a fost prezent si mi-a facut tare bine sustinerea lui. A fost nasol dar a trecut. Mi s-a luat si biopsie pentru a vedea exact daca e boala celiaca sau nu, pentru ca in analize nu iese mereu concludent. Stomacul e perfect sanatos, rezultatul la biopsie (primit ulterior) nu indica nimic suspect catre boala celiaca.

In prima faza am rasuflat usurata, apoi mi-am dat seama ca mie imi era rau defapt (incepuse raul iar) si ca eu nu vreau in ruptul capului sa fac colonoscopia. O saptamana am fost la limita disperarii, deprimata, nu puteam sa ma adun. Plangeam pe la colturi, ba m-a apucat plansul si la masa in cateva randuri, voiam un diagnostic, sa iau tablete si sa imi treaca. Si nu, nu voiam sa fac colonoscopia!

Am inceput sa citesc cu fernezie despre toate bolile care aveau simptomele mele. Sunt cateva iar pentru a vedea exact ce si cum, trebuia musai facuta colonoscopia. Ovi m-a lamurit si el ca pana nu eliminam tot ce se poate elimina, nu putem merge mai departe. Pana la urma am zis da. Exista posibilitatea, ca la cerere sa se faca sub narcoza. Dar era timpul de ateptare mult prea lung pentru ca se face numai tot a doua saptamana, marti. Si am acceptat sa fac normal, cum e rutina aici.

Iar azi, gandurile bune pe care le-ati trimis, au fost pentru asta. Mi-a fost tare, tare frica, dar a trecut mai usor si mai bine decat gastro. Am aceptat de data asta sa primesc ceva injectii care sa ma calmeze/ajute sa suport durerea (refuzasem la gastro) si pot sa spun ca a fost ceva foarte simplu si usor. Mai greu a fost sa tin regimul impus inainte de interventie. Doua zile nu am avut voie sa mananc decat mancare lichida, apoi ieri dupamasa am baut 4 litri de o solutie primita de la farmacie (in 3 ore) care sa imi curete „interiorul”. A fost un maraton intre toaleta si baut cate o cana de lichid sarat, dar a trecut. Apoi n-am mai avut voie sa beau decat lichide clare. Micul dejun mi-a fost un suc de aloe vera si putina cafea, apoi doua ore inainte de interventie n-am mai avut voie sa beau nimic.

Mi s-a luat si acum biopsie, dar ceea ce s-a vazut pe ecran a indicat un intestin perfect sanatos. Rezultatele de la biopsie ar putea indica inca vreo doua boli care nu se vad la colonoscopie. Vom vedea rezultatele peste doua-trei saptamani.

Asadar n-am nimic, nimic organic (cel mai probabil). Ca e somatizare, ca e colon iritabil…nimeni nu poate spune.

Cert e ca de trei saptamani m-am simtit mai bine. Mi-am mai revenit si psihic. Mananc numai ce stiu sigur ca nu imi face rau (sunt multe mancaruri pe care nu le tolerez de mai multa vreme), la munca incerc sa nu ma mai stresez, am devenit mai stapana pe munca ce o fac si e mai bine. In plus, am descoperit de curand (am inceput sa merg o data pe saptamana) kundaliniyoga, o yoga ce amesteca meditatia, tehnici de respiratie cu cateva pozitii. Am inceput de doua saptamani sa ma trezesc mai devreme cu 10 minute dimineata si sa fac exercitiile care mi se par ca ma ajuta mai mult. Ma simt relaxata si calma toata ziua. (nu, yoga nu are nicio legatura cu India, am gasit pe site-urile de IBS (colon iritabil) ca recomandare de relaxare si de tratament al simptomelor).

A fost o poveste lunga, dar si pentru mine. Daca nu v-ati plictisit citind-o, va multumesc ca m-ati sustinut. Acum ca s-au dus departe gandurile de vreo boala ciudata, pentru ca vine si primavara, o sa incerc sa revin cu forte noi.

Anunțuri

37 comments on “pot sa spun

  1. Vaaaaaaaaaaai, ce m-ai speriat!!! Am citit pe nerasuflate tot, ca sa-mi dau seama ca nu ai nimic!
    Ma bucur mult pentru tine! Si imi pare rau pentru starile tale de rau, eu ma simt bine in marea parte a timpului si daca se intampla sa imi fie rau vreodata, ma ia cu panica… Asa ca stiu exact ce ai simtit. Din fericire, nu ai nimic si ma bucur mult pentru tine.
    Multa sanatate iti doresc, si tie si alor tai :*
    Sper s-auzim de bine in continuare 🙂

    • Da, a fost un drum lung si pentru mine pana am ajuns sa stiu ca nu am nimic (sper inca, cred totusi ca nu e nimic).

      Si eu sunt o fire activa si orice raceala sau boala ce ma punea la pat era un dezastru. Acum am inceput sa o iau mai incet, am si o varsta :). Si nu mai merg toate ca la 20 de ani.

      Multumesc de suport, iar tie iti doresc spor mult!

  2. Eu zic ca e o somatizare f puternica. Eu am avut ceva de genul asta toata copilaria si chia rmai tarziu. Si mi s-a mai intamplat ceva asemanator (diaree puternica) cand mi s-a dat o veste care m-a socat rau de tot. O sapt de zile, tot ce mancam ieseam afara, imediat. Slabisem 5-6 kile. Am fost la un medic homeopat. M-a salvat. Si da, yoga ajuta.
    E ceva ce manaci si nu poti digera. Cand zic mancare, nu am refer doar la mancare propriu-zis.

    • Da, e posibil sa fie si asta. Si eu de cand ma stiu somatizam la emotii puternice, gen examene, etc. Dar trecea, fara urmari. Acum probabil si varsta, si s-a acumulat de la un an la altul si in vara si toamna asta au dat pe afara :).

  3. Uff bine ca nu e nimic. Sigur si la biopsie o sa iasa la fel, nimic.
    Ce masinarie fascinanta e corpul omului. Fragila si rezistenta, simpla si complicata, toate in acelasi timp.
    Stresul asta, ceva intangibil, nevazut, nemasurabil dar cu efecte sigure asupra noastra.
    Si barbata-miu la fel (tot un Ovi si el), se simte rau dar analizele perfecte. Bine la el stiu ca e din cauza lucrului de noapte de ani de zile, s-o fi acumulat.
    N-ai zis si tu nimic atat timp cat ai fost in scoala, e bine sa ne descarcam din cand in cand.
    Si daca ziceai aici iti povesteam si de colonoscopie, barbata-miu are trei la activ, mai grea e dieta de dinainte de operatie, cum cu o saptamana inainte n-a mai avut voie sa manance nimic cu seminte, cu vreo trei zile inainte doar lichide incolore si cu o zi inainte cum a baut o butelca de Miralax combinat cu Gatorade ca sa nu se deshidrateze:)), iti ziceam ca e foarte simplu si n-ai de ce sa-ti faci griji.
    Singura chestie care e diferita din cate inteleg e ca aici se face sub anestezie, la voi rutina e fara anestezie.
    O floricica virtuala pentru sotul tau, pentru etica profesionala [flo].
    Multa sanatate in continuare, te pup.

    • Hmmm, chestia e ca si eu trebuie sa incep sa lucrez nopti…dar vor fi 2-3 nopti pe luna, daca nu ma simt bine o sa renunt, asta e. Dar de incercat trebuie sa incerc.

      Cat am fost in scoala am incercat sa le duc, asa cum erau…ma plangeam eu ca mi-e greu, ca nu mai vreau…ma plangeam si acasa si mereu sotul m-a impins mai departe, daca era dupa mine nu terminam scoala, recunosc. N-am simtit stresul, nu am realizat decat la lucrarea de diploma ca stresul ar putea fi…apoi am zis ca e imposibil sa tina atat, toata vacanta de vara, cand omul e relaxat…

      Da, asa am tinut si eu regimul, o saptamna inainte fara fibre si seminte, apoi doua zile numai lichide si aseara am baut 4 l de Laxabon in 3 ore…N-a fost chiar simplu dar nici asa groaznic cum imi imaginam…

      Da, la noi nu e rutina narcoza, la voi stiu ca e. A fost ok si fara, nu vad rostul narcozei, nu e nimic sa te faca sa ramai cu sechele. 🙂

      :)) Eu eram suparata putin pe el, ca n-a vrut sa imi faca el interventiile, mie mi-ar fi fost mai usor, n-as fi avut asa frica ;). Dar el n-a putut, pur si simplu. Eu lui i-am luat sange :).

      Multumesc Oana, te pup si eu!

  4. Ma bucur mult ca esti bine acum, si sper din tot sufletul sa nu te bata vantul cel rau (limbajul bunicii), orice o fi insemnand asta! 🙂 Sa-ti fie primavara, Mihaela, si soare si senin!

  5. Ce bine ca nu a trebuit sa faci rectoscopie la vårdcentral inainte de colonoscopie… la noi nu ii primesc pe pacienti la colo sau DT colon decat dupa ce fac obligatoriu recto la vårdcentral, saracii oameni. Bine ca nu a iesit nimic, mai greu cand nu ai un diagnostic care se poate trata cu pastile, pentru ca stressul e greu de controlat si umeori te afecteaza chiar si inconstient. Tin pumnii sa iasa bine pana la urma! Nu fi suparata pe Ovi, eu stiu ca nu ai voie sa fii vårdgivare-ul rudelor tale (sau al make/maka/sambo).

    • Usch, din cate am citit eu pe net, recto se face in acelasi timp cu colo, pentru ce sa faca la vårdcentralen? Nah, dar cu regulile nu te pui! 😉

      Da, in sinea mea oarecum imi doream o boala, sa o tratez si gata. Asa trebuie sa ma controlez in alte directii. Sa imi cunosc corpul, organismul si cand o ia razna sa stiu sa il aduc inapoi :). E mai greu dar nu imposibil.

      Nu, nu sunt suparata pe Ovi, doar atat ca pentru mine ar fi fost mai usor…el spune ca nu e lege ca nu ai voie, doar ca el nu poate, mental. Dr. de la vårdcentral a ras cand i-am povestit (a vazut ca am facut cateva analize cu trimitere de la Ovi), el spunea ca nu-i vine sa creada ca nu ma vrea ca pacient sotul meu :)).
      Te pup cu drag!

      • Aici (in Gävleborg adica) vor sa faci recto inainte la vårdcentral (banuiesc ca pt a verifica faptul ca rectul e liber adica pot sa intre cu coloscopul si/sau canula cu care se sufla aer la DT colon). In Kalmar faceam recto aproape niciodata, nu se cerea asta.
        Legat de Ovi, pe noi la cursul de Juridik ne-au informat ca nu ai voie sa te tratezi singur, sa iti scrii singur reteta, sa iti deschizi propriul jurnal si nici sa iti tratezi familia sau sa le citesti jurnalul… Acuma ce o zice legea naiba mai stie…
        Sper sa iti fie bine si sa gasesti tehnica cea mai potrivita pt tine. pupici

        • Inteleg, asa este daca ati invatat. Ovi imi spune ca el nu a invatat nimic despre asta, stia doar ca nu are voie sa se trateze singur si sa isi scrie singur reteta. In meseria mea nu am voie sa imi citesc nici propriul jurnal, desigur ca nici al membrilor familiei si nu am voie sa comunic rezultate membrilor familiei decat medicului care le-a cerut. Noi am avut curs de etica la scoala si am avut cateva probleme din astea…nu era vorba de lege ci de etica (de ex. prietenul fetei tale lasa analize pentru HIV si sunt pozitive. Ce faci? Spui fetei sau nu?). Nu ne-a zis nimeni ca nu avem voie sa luam sange familiei sau la donare sa prelevam sange membrilor familiei, dar cred ca in cazul tratamentelor sau interventiilor e altceva (desi si noi suntem vårdgivare). M-am uitat pe socialstyrelsen dar n-am gasit nimic…Oricum, e foarte bine in acest caz ca Ovi n-a vrut, e OK asa, macar n-a incalcat nici legea sau regulile :).

  6. Ma bucur si eu pt tine! Iti doresc multa sanatate si putin stres. Tin pumnii si ma bucur ca te-a ajutat Ovi, joga si toate celelalte! Te pup si te imbratisez cu drag!

  7. Ieri am tinut pumnii!Bine ca ai trecut cu bine prin acest stres.Totul va fi bine!Te pup,sanatate!

  8. N-am mai fost parcaaa demult pe-aici, tu esti puternica, am stiut de cand ti-am gasit blogul sau ne-am gasit cumva, nu mai tin minte nici asta 🙂
    Lupta, infrangere,aventura ridicare, stralucire….toate sa le treci cu bine si cu capsorul SUS.
    Sanatate!

  9. Oh draga de tine. Imi inchipui cate ti-au trecut prin cap. La mine Raul asta fizic s-a dovedit a fi din cauza stressului. Tot asa, cu dureri de stomac, diaree, vomitat. Chiar febra uneori. Pana cand bufneam in plans din orice, mai ales singura acasa, si am fost diagnosticata cu depresie si soc post traumatic. Am incercat sa ingrop chestii din trecut iar evenimentele de acum doua luni le-au readus in mintea mea si desi am incercat sa imi duc viata normal, m-a doborat. Acum sunt pe citalopram, antidepresiv, de 3 saptamani si cu referire pentru consiliere. Am fost in repaos de munca de 3 saptamani, refuzand a fi in concediu medical mai lung din motive financiare. De vreo trei zile simt ca revin usor usor la normal.
    Sper ca si la tine sa fi fost din cauza stresului si sa-ti fi revenit, sa nu fie nimic grav, mai grav adica pentru ca si stresul si depresia sunt grosznice, niciodata nu as fi crezut ca ajung asa. Sanatate multa, draga mea draga.

    • Laura draga mea, am citit si eu pe FB ceva foarte subtil, mai ales ca e in engleza, despre problemele tale. N-am stiut cat sunt de adanci si de grave…imi pare tare rau dar ma bucur ca ai depasit totul si esti mai bine.
      La mine nu e nimic din trecut, e doar scoala pe care am facut-o si care m-a tinut o data departe de casa si de ai mei si a doua oara ca a fost solicitanta, mult peste ceea ce banuiam sau imi aminteam eu ca e o facultate. In fine, a trecut acum, trebuie sa imi vad de viata mai departe dar inca ma cutremur la starile ce le-am avut in ultimii doi ani jumate.

      Da, cu siguranta a fost stresul din moment ce toate bolile posibile au fost eliminate rand pe rand.

      Multa sanatate si tie, sa ne citim numai cu vesti bune de acum inainte. Te imbratisez tare tare.

  10. am citit si eu pe nerasuflate. Faptul ca ti-au analizele bine, e linistitor.
    Cand ai timp, citeste, te rog teoria lui dr Hammer (un neamt). Mie mi-a dat o lumina a influentei starii pshicice asupra bolilor.

    Faptul ca starile de rau s-au declansat anii de facultate se leaga de presiunea care ai avut-o, dar si cu faptul ca ai fost fortata, impinsa etc. Acum cand totul e mai bine, mintea cedeaza, refuleaza ….Pe langa Yoga, incearca sa te analizezi si sa vezi de unde a aparut coflictul asta in tine.

    • Multumesc, am incercat sa ma uit la film, l-am primit de la cineva, dar nu am putut sa ma uit la tot…inteleg ca e legatura intre psihic si boli, e clar pentru mine asta, dar ce vb tipa acolo(e o dr. romanca ce filmulet am primit eu) multe mi se par cam aberatii. Nu am eu nu stiu ce studii in medicina, dar am facut putina anatomie si fiziologie.

      Conflictul cred eu ca a aparut in scoala, asa cum spui am fost obligata sa o fac, a fost peste ceea ce m-am asteptat, cumva un soc. Chiar daca la inceput am zis ok, o fac, asa trebuie, nu am incotro…pe urma mi-am dat seama ca nu e chiar usor, nu e floare la ureche, in plus naveta si statul zile intregi departe de cei dragi, frustrari ca nu pot fi acasa cand vreau, eu sper sa fi fost asta…alt conflict nu vad la orizont. 😉

      Multumesc mult inca o data!

      • nici eu nu am reusit sa urmaresc discutiile in romaneste, dar am citit niste prezentari, niste rezumate ale dr-ului Hammer, in engl/fr. Am impresia ca multe ce ajung in limba romana devine f. alarmist, am impresia ca citesc de sfarsitul lumii, care imi provoaca emotii tari ce ma blocheaza in loc sa imi ajunga la creier o informatie ce ma deschide la informatie.

        Si da, ai povestit de suficiente conflicte in tine(despartirea de casa, drumuri, ore, resposabilitate etc), eforturi colosale (psihice), piedici si praguri (psihice) ce le ai din copilarie ( ca si tine, nici eu nu pot vorbi in public; cand ajung sa am o prezentare in fata echipei, 15-20 barbati ma apuca… da, fix ca pe tine, aceeasi directie: toaleta).
        Yoga ajuta la calmat, dar dupa ani, cred ca ce am eu nevoie e sa invat si sa verbalizez, sa dau afara altfel cele prea greu de dus de umerii mei.
        E un mod in care corpul meu da afara ce nu poate inghiti. Eu am remarcat asta cu multi ani in urma, abia in ultimii ani am inteles mecanismul, si am reusit sa accept ca usa la toaleta incuiata e locul meu de ‘confort psihic’ . Dupa ce am citit si inteles teoria lui Hammer, am mai avut de 4 ori pe an. Deci s-a redus la … 1/3 sa zicem si forme muuult mai usoaree. Si m-a ajutat ernom dr de familie cand mi-a zis ca imi da 2 zile de concediu, sa ma refac. Desi i-am zis ca nu stiu daca e virus de la fetitza sau e de la creier, tot 2 zile imi da sa ma refac. Si dintr-o data m-am simtit bine!!

  11. Am inteles acum. O sa il caut si eu pe Hammer sa il citesc in engleza, poate il pot digera :).

    Pot sa spun ca ma bucur ca nu sunt singura? Nu ca ma bucur ca mai sunt si altii care sufera, dar ca nu sunt eu chiar defecta :). Eu o sa ma gandesc foarte bine inainte sa accept sa mai prezint ceva in fata publicului. Am noroc de o sefa intelegatoare, dar cine stie…oricum o sa ma astept sa bolesc doua zile dupa, macar stiu de ce ;). Uf, in fata unei echipe de barbati…si eu care voiam sa ma fac inginer de schimb in industira chimica (asta am studiat in Ro adica si voiam fabrica). Am lucrat insa cu femei, in industria textila si ca norocul nu aveam nimic de expus in fata tuturor, le luam pe rand si le aratam metode de lucru, etc.

    Mie mi-au prins tare bine astea 4 zile libere acum, chiar daca a fost cu colonoscopie, etc…dar mi-au prins bine. Mi-ar placea sa merg si eu sa discut cu cineva, am sa ma interesez cum, ca e greu de ajuns la un psiholog si privat costa enorm de mult.

  12. E tare bine când veştile sunt bune, adică şi fără să te cunosc (altfel decât după ani de zile de când citesc blogurile tale) mă pot bucura dacă spui că după investigaţii e de bine. Chiar mă bucur că spui că eşti ok. În altă privinţă, da, nu eşti singura care a trecut prin stări de astea, cunosc şi eu mai multă lume cu aceleaşi stări. E ceva de domeniul incredibilului, cât de rău te poţi simţi şi cât de brusc revine starea de bine de parcă nimic n-ar fi fost. Nu mai spun despre anume situaţii când unii dintre aceşti oameni au avut de-a face cu şefi ce nu credeau o iotă că ăstora le-ar putea fi rău, chiar atât de rău, chiar în halul ăla de rău. Ba încă s-au vehiculat (în presă, în urmă cu ceva vreme) idei fanteziste de genul nu ştiu ce bacterie ce ar veni odată cu legumele şi ar fi cauza nu ştiu cărei infecţii. Am mai auzit de fel de fel de enteroviroze sau alte de-astea.
    N-are sens să înşir toate câte le-am auzit în timp, reale, mai puţin reale sau fanteziste de-a dreptul, mai bine să subliniez ce ştiu sigur că rău nu face, varianta de pe la noi dar care cred să funcţioneze şi prin alte locuri: se mai ia câte o pauză, aşa, că nu chiar crapă tavanul – mă refer la pauză de aia cu pătura şi perna, oh, cât de bine e după un somn odihnitor şi alte alea lăsate în plata cui nu mai poate de grija lor! Zău dacă nu, aşa de bine funcţionează când se trec fără discriminare toate pe hold, pe lateral, şi se trage un pui de somnic de ăla stas; ce mers la sală, ce făcut nu ştiu ce activitate relaxantă, noa, nema, nicio yoga niciun shopping nici nimic, relaxare egal somn în cazuri ca acestea!
    Apoi, aşa cum ai spus şi în articol, e alimentaţia – clar ca lumina zilei. Să vezi numai cum e când nu mănânci vreun an sau chiar mai mulţi nimic prăjit, nimic gras, nimic cu uleiuri, nimic cu anume tipuri de carne şi tot aşa. Nu vorbesc din auzite, chiar ştiu cum e să-nu-nimic, doar mâncare preparată la aburi sau la modul fiert propriu-zis. Spartanii cu Sparta lor cu tot cred că au fost mic copil pe lângă ce regim (încă) pot să ţin dacă-i vorba la o adică. Mai bine de un an ne-au fost tigăile lux de curăţenie, exact ca noi, oglindă, de-ţi puteai răsuci mustaţa-n ele, nimic n-am prăjit, la nimic nu le-am folosit. După o vreme am reînceput să folosim iarăşi timid aşa câte o tigaie dar nu la prăjit ci la operaţiuni intermediare ca să zic aşa. Nimic prăjit, zero prăjeli, bucuria pancreasului; câteodată zero cafea şi eventual cu zero zahăr, zero ţigări (haha, de parcă tare mult fumam eu, un pachet la doi ani, gen), zero carne de porc şi tot aşa cu toate ce nu-s awesome. Avem zilnic cam un litru sau mai mult fie ceai fie compot evident cu zero zahăr, suntem noi toţi 3 la oala asta pt. ceai/compot. De când mă ştiu pe lume nu a existat să n-avem zi de zi oala cu supă sau ciorbă, este mâncarea numero uno acest felul unu cum i se zice. Nu suntem clienţi de fast-food şi indiferent cine (şi ce se)găteşte la noi se face pe modelul slow cooking.
    Când apar totuşi probleme fie pe fond de stres fie din cauze de meteosensibilitate (e f. adevărat că de la o vârstă ele îşi fac simţită prezenţa tot mai mult şi mai mult!) schimbăm ceva, verificăm ceva – gen căscăm bine ochii la lapte, smântână sau bacteriile lactice ori luăm pâine de la alt furnizor (se trag multe belele de la pâine, e drept, şi totuşi o consumăm ba încă o procurăm din comerţ, numai rareori avem ocazia să avem pită de-aia veritabilă). Asta cu schimbatul furnizorului are un oarecare temei, s-au mai văzut cazuri că era o problemă fie cu făina fie cu drojdia fie cu procesul tehnologic, în fine aţi prins ideea aşa că luăm pâine din alt loc şi gata – adică nu chiar gata că o consumăm numai trecută prin toaster la un caz (sunt probleme de astea iarna că brutăriile n-au presiune la gaz şi nu e coaptă ca lumea dar şi vara din cauza caniculei se întâmplă belele cu aluatul sau nu se ţine suficient la cuptor – tanti de la magazin ştie deja şi refuză uneori marfa că n-are sens să preia marfa dacă nu-i ok că nu are cumpărători, e destul să vedem cum arată pita nu mai trebuie s-o şi cumpărăm ca să ştim că nu-i ok!).
    Ar mai fi multe dar şi-aşa am scris deja inimaginabil de mult… de ex. în momentele cu probleme facem în aşa fel încât să fie mâncarea pasată, tocată fin, pastă – ceva de genul. Oh, scriind aici mi-am amintit o mulţime, aş putea scrie o trilogie despre cum anume aplicăm pe la noi regimul – nu numai cel alimentar. Cu toate acestea, mâncăm şi carne de porc, de două ori pe an sau de trei ori, preparată cumva să o putem mânca. Totuşi bem şi cafele şi uneori cu zahăr – tot aşa, din an în paşti cum e vorba. Şi varza şi fasolea mai intră pe listă şi multe altele, au şi ele un mod de preparare de regim. De toate folosim dar cu măsură iar măsura e diferită de la caz la caz şi în funcţie de multe aspecte iar ceea ce le guvernează pe toate e ce am scris la început-mai luăm câte-o pauză că n-o fi foc (pauză de-aia polivalentă, uneori pauză pentru somn alteori pauză de prăjit dacă ăla ne face rău, gen).

    • Ah ce mi-ar placea sa stiu cine esti, anonime! 🙂

      Foarte complex raspunsul tau, iti multumesc mult, imi prind bine astfel de raspunsuri. Multe (dar nu toate, recunosc) din cele scrise de tine am inceput sa le fac si eu. Doar cu lipsa de la munca e mai nasol, nu imposibil insa. La noi e lege ca 5 zile poti sa fii bolnav acasa, fara sa ai nevoie de concediu medical. DAR prima zi nu se plateste…asadar toate zilele ce am lipsit, pentru ca au fost numai o zi, dupa ce mi-a fost rau noaptea sau seara anterioara, au fost neplatite. Dar ce am facut cel mai mult atunci? Am dormit…si da, prinde tare tare bine.

      Daca mai ai reguli de urmat, te rog sa scrii, incerc sa acumulez cat de multe sfaturi pot si sa le aplic pe cele care mi se potrivesc.

  13. Bai nene, bine ca esti bine. Dar parca ai dreptate cind spui ca preferai sa fie ceva tratabil cu pilule. Stressul nu prea are leac… sau are : demisia! Hahaha! Dupa ce cistigam la loto!

    • Oh da, asa-i ca am dreptate? 🙂
      Cum sa-mi dau demisia? :)) Abia ce m-au angajat, azi m-a anuntat sefa marirea de salar pe anul asta, voi incepe doua lucruri noi sa fac in acest an, cica sunt in crestere si trebuie sa ajung sus pe val! Ce demisie? 🙂

      Mama a citit ca anul asta ma imbogatesc (in ceva horoscop a citit) dar nu castigand la loto ci muncind! Asa ceva…:)

      • Nu cred ca demisia e o solutie. Pt ca inlocuiesti stresul serviciului cu unul si mai mare: moartea de foame.
        In locul tau as cauta conditia/ locul la munca, in asa fel incat sa sa nu ma pun in situatiile ‘psihic dificile’. De ex. eu prefer sa fac prezentarile pt munca mea la biroul propriu si personal, pe calc. cu care sunt prietena. Apoi am rugat seful (explicit, de mai multe ori…ca na, are nevoie) sa se decida si sa ma informeze din timp cand vrea asa ceva pt ca am mai multe task-uri de la el ce se bat cap in cap. ( nu i-am explicat ca ridicatul in picioare in fatza a 10-15 perechi ochi masculini ma face sa ma kk de frica pe mine la propriu chiar daca controlez zona f. bine si visez informatiile, numerele etc). Apoi, imi repet prezentarea. Imi fac o schema, 5-6-8 puncte de atins, daca ma pierd, am schema la indemana. Apoi nu ma uit la oamenii carora le prezint. Pe unii ii suspectez de autism 😀 , altii sunt acri in fiecare dim. inainte de cafea – prefer sa ma uit in hartia mea. De 2 sapt. insa am o colega in echipa, o marocanca linistita si senina, asa ca ma uit la ea cand vorbesc, am impresia ca ochii ei imi zambesc. Si nu in ultimul rand, cand simt ca imi vin lacrimile in ochi, incerc sa ma gandesc ca toti sunt in chiloti.

        • Nu se pune problema demisiei, am facut scoala in care m-am stresat si din cauza careia sufar acum ca sa pot munci aici. Din pacate sa schimb nu am cu ce, e singurul laborator de pe insula, si oricum, munca e la fel in orice laborator ;).

          Sa stii ca aproape tot ce ai scris tu, am respectat si eu in prezentarile mele. Exceptie e computerul ca ori le aveam la scoala unde fiecare sala e dotata cu computerul propriu ori in sala de la munca ce e tot asa, dotata cu computerul ei pentru prezentari. Aia cu gandirea ca toti sunt in chiloti e geniala! :))

  14. Si o alta abordare: incerc sa imi inteleg frica. De unde se trage: la mine din copilarie, bataile, amenintarile, atmosfera aia comunista: ai grija sa iti tii gura ca altfel … Frica de a nu fi scoasa la careu, la scoala, ca am lipsit la adunarea de tinerii comunisti duminica, cand eram aratata cu degetul de toti ceilalti si trebuia sa explic in fata lor ca am fo la mamaia la prashit …

    Si nu in ultimul rand, imi alternez vacantze. Cand simt ca nu mai pot, ca se aduna alte tensiuni, caut sa imi iau o mica vacanta (chiar daca nu plec nicaieri, ca nu imi permit, dar macar sa … fac si altceva). Anul asta o sa imi iau 2-4 sapt. fara plata. Cei de la munca nu stiu inca 🙂

    • La mine frica e sa nu ma fac de ras in public, sa fiu penibila, mai ales ca vb in alta limba si ca spun gresit, nu ma exprim bine si in primul rand am accent…

      Vacantele la noi sunt numai programate, pentru ca trebuie aprobari de la sefa, si pentru concediu fara salar, nu e asa usor. Dar cum am scris si la alt raspuns, se poate lua max. 5 zile de concediu medical fara concediu de la medic, doar anunti la job ca esti bolnav si ca lipsesti zilele respective. Prima zi nu e platita, restul sunt platite 85% cred. Dar eu am zile libere in timpul saptamanii cand lucrez weekenduri, am jumatati de zile libere cand lucrez seri, o sa incep si nopti in curand deci si mai multe zile libere acasa…nu e rutina aia clasica 5 zile pe saptamana, 8-16.30. Si asta imi place. 😉

      • si eu tre sa prezint in alte limbi. La amandoua am fo f. slaba in liceu, ca nu imi placeau. Si invatz si pe a3a acum… Si trebuie sa raspund interactiv, cand in una, cand in alta, dupa caz 🙂
        De ex. azi mi-am luat liber. Nu e frumos ce am facut, dar dim. cand am vazut ca nu rezist sa ma echipez si sa plec, am dat meil ca nu pot veni. Dar nici ieri nu am fo in forma maxima, ca am lucrat si in weekend..

        • Nah,noi ne facem singuri orarul si lucram 36,5 h pe saptamana pentru ca lucram in ture. Asta e avantaj, cum ziceam daca lucrez o tura de weekend am automat o zi libera in timpul saptamanii (adica o trec eu libera, ca nu ma plateste nimeni sa muncesc mai mult, sunt ore suplimentare si nu se platesc…le aduni si apoi tot trebuie sa iti iei liber, asa ca mai bine le iei la timp).

  15. Buna! Ma bucur tare mult ca ti-am gasit blogul. Acum am ceva timp liber si il pot citit pe indelete.
    Si eu am avut probleme de sanatate asemanatoare cu ale tale. Doar ca la mine se lasau cu cate un lesin (l-am pus pe seama hipotensiunii de care sufar, care se agraveaza in urma deshidratarii). Le aveam de mica, insa atat ma obisnuisem cu ele ca nu le mai luam in seama (mai ales ca ma apucau noaptea); si o perioada nu au mai fost atat de dese. Pana cand mi s-a intamplat intr-o dimineata dupa ce am ajuns la munca. Mi s-a facut atat de rau ca am chemat ambulanta. Aveam tensiunea 8 si nu o puteau aduce la normal cu perfuzii. Dupa ce am ajuns la spital mi-am revenit. Am facut si eu multe analize si nu s-a descoperit nimic. Nici parazitologic, nici bacteriologic. Am facut si o colonoscopie unde s-a gasit o usoara inflamatie, insa nimic grav. Dar in continuare aveam probleme, asa de des, incat imi era teama sa mai ies din casa. Ma simteam in siguranta la munca si acasa, insa imi era teama sa ies in oras, cu prietenii, in vacante, sa nu cumva sa ma apuce. Inca mai am astfel de anxietati din pacate. Problemele s-au mai rarit. Am mai multa grija la ce mananc, insa nu tin o dieta in adevaratul sens al cuvantului. Insa am ajuns si eu la concluzia ca e din cauza stresului, a problemelor si grijilor pe care nu le „recunosc” in adevaratul sens, si care se aduna. Nu stiu cum am inceput sa caut pe internet si am ajuns la o serie de carti care mi-au deschis ochii si m-au ajutat sa inteleg ca, o data recunoscuta cauza stresului, si constientizata, problemele incep sa dispara. Organismul are o mare capacitate de a se regenera si de a se vindeca, insa suntem atat de bombardati de informatii gresite, medicamente, mancare nesanatoasa, incat „am uitat” sa ne lasam organismul sa se vindece, sa urmeze cursul natural. Si am inceput sa fac si eu yoga, care ma linisteste, si mai nou, am citit despre meditatia transcedentala, pe care incerc sa o fac singura acasa.
    Ce incerc sa spun este ca nu esti singura. Si ma bucur ca nici eu nu sunt singura care trece prin astfel de situatii.
    Iti multumesc pentru blog, e de foarte mare ajutor. De putin timp am inceput si eu sa ma gandesc la a lucra in Suedia. Am niste colege de facultate care in prezent lucreaza acolo si le merge bine (doar ca ele au avut putin ajutor din partea rudelor, prietenilor care erau deja acolo si s-au relocat mult mai simplu decat mi-ar fi mie acum). Sunt medic veterinar si situatia din tara ma indeamna sa gasesc ceva mai bun, macar pentru o perioada cat sa strang niste bani sa fac cursuri de specializare pe cardiologie, pe care nu mi le permit cu salariul de aici. Am inceput sa invat suedeza, desi nu stiu daca am mari sanse chiar si asa.
    Inca o data, multe multumiri pentru blog si pentru tot ceea ce faci! Esti o persoana incredibila, si foarte puternica si ambitioasa! Si ma bucur din suflet ca impartasesti experientele tale cu altii! Iti urez o seara minunata!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: