Nu, nu voi vorbi despre postul acela in care nu mananci carne pt ca se apropie Pastele. Voi vorbi despre anul care a trecut, pe care il consider anul meu Re.
Re de la revenire? Re de la recuperare? re de la regasire? Re de la…?
Oricum as lua-o e un Re acolo. Un Re care a contat. Probabil de asta am stat deoparte de blog. Era prea mult, prea adanc, prea complicat.
Despre noi, sunt multe de zis. Un an trece repede dar se intampla multe.
Silvia e in ultimul an la scoala la care merge de 7 ani. In august va incepe la o scoala noua, pentru trei ani, inainte de liceu. Am avut multe, multe discutii despre scoala asta. Noi am fi dorit sa mearga la scoala din zona de nord a orasului, populara acum cativa ani pentru rezultatele bune. Insa ea, ea isi dorea cu ardoare inca de acum trei ani, sa mearga la scoala din zona de sud, care e mai aproape de noi si unde merg colegii ei. Am fost chemati la ziua portilor deschise pentru parinti si am zis sa ii dam o sansa. Scolii si Silviei. Si am ramas surprinsi, la modul placut de felul in care ne-a fost prezentata scoala, de rezultatele pe care le-au obtinut in ultimii ani. Si am ramas ca se va face cum doreste copila. Speram acum sa fi luat decizia corecta.
Din august anul trecut a devenit inchiriatoare de cal. Stiu, suna ciudat, dar asta e. Platim pt un cal care e in grija Silviei. E un cal care e de la scoala de calarie, ea are obligatia sa il calareasca de cel putin trei ori pe saptamana, din care o ora e inclusa in antrenamente. Plus are o zi pe saptamana (am ales vinerea) cand are in grija toti caii, sa le dea sa manance si sa le faca curat, impreuna cu inca trei persoane. Si tot al treilea weekend o zi de sambata sau duminica, are o zi intreaga la stall (grajd?). Sunt multe avantaje ale acestui inchiriat, a evoluat mult in perioada asta in privinta calaritului si al organizarii proprii, chiar daca mai trebuie sa tinem si noi evidenta, dar e normal, pt un copil de 12 ani jumate.
Diana e pe drum spre casa, chiar in avion acum. A fost plecata cu cea mai buna prietena a ei, pt 5 saptamani, intr-un tur pe cont propriu in Thailanda, Cambodgia si Vietnam, au colindat pe insule mici, frumoase, in orase mari si aglomerate, s-au imbolnavit, s-au vindecat si per total cred eu ca a fost o experienta fantastica.
Noi….noi ocupati cu Winston. Am facut 10 saptamani de antrenamente cu el, sa il educam. 🙂 Acum lasam sa se sedimenteze ce a invatat si ce am invatat si poate in toamna, mai mergem la cursuri.
Fullt upp cum ar spune suedezul. Adica ocupati pana peste cap. Cu viata. 🙂
Voi Re(veni).
salmi 
frumoooos…ocupati tot timpul!…la fel e si cu noi…doar ca fiecare membru al familiei mele intr-o alta locatie!…dar am rabdare…sunt fericita ca v-am cunoscut si sper ca intr-o zi sa ne vedem…ar fi foarte interesant!…numai bine si Postul Pastelui sa ne uneasca pentru iubire neconditionata!….
Multumim Nina, Sa va reintregiti cat de repede! Te pup
Ce dor mi-a fost sa citesc postari noi! Bine ai revenit si sper ca anul asta sa fie un an reusit, asta ca sa ramanem in re-uri 🙂
Multumesc, sa fie unul re-usit pentru toti! 🙂
Bina ai RE-venit! Dupa cum stii, mi-era dor de postarile tale.
Stiu ca ai dreptate: cind lucrurile intra pe fagasul lor parca nu mai simti nici nevoia nici nu mai pare ca e nevoie sa imparasesti ceea ce ajunge sa fie „doar” normalitate. Desi… anul acesta, din cite inteleg, incep „emotiile” cu Silvia. Intimplator, saptamina asta vorbeam si eu cu sotia tot despre alegeri ce le va face cel mare in privinta educatiei si carierei si daca vom interveni in ele. Bine, cel mare are 7 ani!! 🙂
da, parca e prea normal totusi, desi au fost si evenimente mai putin normale…cred ca de la alea mi se trage tacerea :). Ah nu, inca nu avem „emotii”, doar isi aleg högstadiet, cl.7-9, abia apoi vine liceul…sa zic „emotii”. Din experienta proprie e greu sa intervii.Dar depinde si de copil, probabil :). O sa scriu si despre dorintele Silviei, caci sunt aparte :).
Ce ma bucur, Miha, ca ai revenit! Intr-un fel si eu simt ca pot reveni pe blog 🙂 De fapt, asa am vazut ca ai scris. Intrasem pe blog sa-mi propun sa mai scriu si am vazut postarea ta recenta cap de lista. Mi-era tare dor sa te citesc! Suna bine vestile tale. Am vazut fotografiile Dianei pe fb si imi pot imagina ce aventura extraordinara au avut. Crezi ca exista vreo sansa sa scrie si ea intr-un blog de calatorii? 😉 E foarte buna ideea cu închiriatul calului, o adevarata lectie de disciplina, in sensul bun al cuvântului, pentru Silvia. Cat despre scoala, cu siguranta va fi bine pentru ca materialul e unul bun si daca se afla si inconjurata de prieteni, nu cred ca veti regreta ca v-ati lasat pe mana ei.
oh, astept sa scrii, chiar astept! Da, sunt vesti bune :). Nu stiu daca are chef Diana sa scrie, dar ii propun :). Ar scrie in suedeza, cred, desi nu am scris, ea studiaza romana la nivel de facultate :). Musai sa ne lasam pe mana Silviei, nu avem nicio sansa :).
Propune-i, poate cine stie! Din punctul meu de vedere poate sa scrie in ce limba simte ea de cuviinta 🙂 Nu am preferinte lol Unde studiaza romana la nivel de facultate? E ca si curs in cadrul studiilor ei sau cum? Problema e ca si eu astept sa scriu lol Chiar astept de ceva timp… Vacanta placuta! O imbratisare!