anul de gratie ;)

Unul din anii la care ma voi gandi mereu este desigur anul in care am nascut pentru prima data, dar asta e evenimentul care a incheiat un an pe care mi-l amintesc a fi plin. In afara de evenimentul nasterii Dianei, sunt cateva evenimente care imi revin in minte legate de tata. Am ajuns sa ma gandesc asa brusc la el, fara un motiv special…

Poate ca pe undeva e anul in care am fost cel mai aprope de el ultima data…tin minte ca a debutat destul de nasol…ai mei stateau intr-un apartament la bloc(mama sta in continuare acolo) si a fost anul in care s-a renuntat „in masa” la incalzirea centrala. Ai mei nu au reusit sa puna centrala termica decat mai tarziu in acel an…tata a ramas acasa in somaj sau chiar s-a pensionat atunci, nu mai tin minte…mama la fel parca(oricum mama ma citeste si ma corecteaza daca e cazul…). Sora mea era in clasa a 12-a si se pregatea pentru facultate(sunt sigura ca si ea isi aminteste mai bine ca mine de povestea asta; eu locuiam deja separat de ei si nu mai tin minte cu exactitate). Se incalzeau cu un calorifer electric pe ulei si tata statea mult in bucatarie unde citea si facea mancare, sau se incalzea la aragaz. A racit puternic in acea iarna si tusea urat, era frig in casa si asta nu a fost bine deloc…tusea a continuat pana in vara cand s-a hotarat sa mearga la medic. A ajuns cu trimitere la spitalul TBC din oras(cica se auzea ceva la plaman) si dupa radiografie i-au facut trimitere la oncologie la cluj. Tin minte ca era disperat, oricat i s-a spus ca l-au trimis acolo la o bronhoscopie si e trimis la oncologie pentru ca acolo exista aparatul, el nu credea. Era sigur ca are cancer la plamani(fumase ani in sir cate 2 pachete de tigari pe zi, vreo 40 de ani cred) si ca va muri.
In aprilie chiar cu cateva zile inainte ziua mea am aflat ca sunt insarcinata, a fost un cadou frumos pe care mi l-am facut :).
Intamplarea cu tata, cu trimiterea la oncologie s-a nimerit sa fie chiar in zilele in care sora mea era la Bucuresti la examenul de admitere insotita de mama. Cum tata nu putea merge singur, am fost singura care puteam sa-l insotesc. Singura posibilitate de a ajunge la cluj la acea vreme era autobusul. Am fost la Cluj cu un tata disperat, eu insarcinata in luna a 5-a incercand sa-l incurajez dar numai eu stiu ce era in sufletul meu. Usurarea a venit cand de la oncologie ne-au trimis la clinica de TBC pentru ca acolo era aparatul. Tata s-a mai linistit, bronhoscopia l-a cam secatuit(e o operatiune cam nasoala) dar rezultatul a fost bun si pentru cativa ani l-am mai vut printre noi. Tusea i-a trecut, pata de la plaman se dovedise a fi o alarma falsa.
In noiembrie cu cateva saptamani inainte sa nasc, a mai aparut o boala pe „capul” lui. A facut Zona Zoster si imi amintesc cum am fost la el la spital si apoi peste cateva zile am nascut. Atunci, in acea zi a nins pentru pima data…

Dar despre asta, intr-o postare viitoare, peste cateva zile…