Acasă, in pat

Primul concediu in care mai mult de jumate din el, sunt țintuită in pat. O viroza care se arata putin inca de acasă, m-a pus jos marti.

Miercuri desi racita deja tare, am reușit sa stau oe picioare dar de joi am fost mult mai rau. Sambata am venit acasă, am rezistat eroic.

Amintiti-mi sa nu mai accept sa zburam la 5 dimineata! Dupa ce ca eram cum eram, ne-am trezit la 2 noaptea, sa luam primul avion la 5, al doilea pe la 10 si apoi de la 13 pana la 20 sa ne petrecem timpul in Stockholm. Mai mult in masina ca eu nu eram in stare de altceva.

Lisabona e superba, mi-a fost o ciuda de numai ca așa s-a intamplat. Am reușit totusi sa o vad doua zile jumate. Si votez pentru revenire. Am zis :).

Inca stau acasă, tot in pat. Nu sunt refăcută. In ultimii ani am avut parte numai de astfel de viruși. Nu stiu de unde ii culeg. Si numai eu…

Sarbatori in deplasare

Sarbatori fericite celor care sarbatoresc Pastele!

La noi e vacanta de Paste si cum Silvia are teste nationale, anul asta a trebuit sa ne organizam vacantele dupa vacantele ei. In iarna am fost plecati imediat dupa Craciun, si ne-am intors in 8 ianuarie, exact la timp pt scoala. Acum plecam iar, saptamana ce vine, de maine.

Asadar la buna revedere. Cu forte noi! La noi e nebunie la job, am lucrat azi si n-am stat mai mult de 10 minute…foarte multi bolnavi.

Postul Re

Nu, nu voi vorbi despre postul acela in care nu mananci carne pt ca se apropie Pastele. Voi vorbi despre anul care a trecut, pe care il consider anul meu Re.

Re de la revenire? Re de la recuperare? re de la regasire? Re de la…?

Oricum as lua-o e un Re acolo. Un Re care a contat. Probabil de asta am stat deoparte de blog. Era prea mult, prea adanc, prea complicat.

Despre noi, sunt multe de zis. Un an trece repede dar se intampla multe.

Silvia e in ultimul an la scoala la care merge de 7 ani. In august va incepe la o scoala noua, pentru trei ani, inainte de liceu. Am avut multe, multe discutii despre scoala asta. Noi am fi dorit sa mearga la scoala din zona de nord a orasului, populara acum cativa ani pentru rezultatele bune. Insa ea, ea isi dorea cu ardoare inca de acum trei ani, sa mearga la scoala din zona de sud, care e mai aproape de noi si unde merg colegii ei. Am fost chemati la ziua portilor deschise pentru parinti si am zis sa ii dam o sansa. Scolii si Silviei. Si am ramas surprinsi, la modul placut de felul in care ne-a fost prezentata scoala, de rezultatele pe care le-au obtinut in ultimii ani. Si am ramas ca se va face cum doreste copila. Speram acum sa fi luat decizia corecta.

Din august anul trecut a devenit inchiriatoare de cal. Stiu, suna ciudat, dar asta e. Platim pt un cal care e in grija Silviei. E un cal care e de la scoala de calarie, ea are obligatia sa il calareasca de cel putin trei ori pe saptamana, din care o ora e inclusa in antrenamente. Plus are o zi pe saptamana (am ales vinerea) cand are in grija toti caii, sa le dea sa manance si sa le faca curat, impreuna cu inca trei persoane. Si tot al treilea weekend o zi de sambata sau duminica, are o zi intreaga la stall (grajd?). Sunt multe avantaje ale acestui inchiriat, a evoluat mult in perioada asta in privinta calaritului si al organizarii proprii, chiar daca mai trebuie sa tinem si noi evidenta, dar e normal, pt un copil de 12 ani jumate.

Diana e pe drum spre casa, chiar in avion acum. A fost plecata cu cea mai buna prietena a ei, pt 5 saptamani, intr-un tur pe cont propriu in Thailanda, Cambodgia si Vietnam, au colindat pe insule mici, frumoase, in orase mari si aglomerate, s-au imbolnavit, s-au vindecat si per total cred eu ca a fost o experienta fantastica.

Noi….noi ocupati cu Winston. Am facut 10 saptamani de antrenamente cu el, sa il educam. 🙂 Acum lasam sa se sedimenteze ce a invatat si ce am invatat si poate in toamna, mai mergem la cursuri.

Fullt upp cum ar spune suedezul. Adica ocupati pana peste cap. Cu viata. 🙂

Voi Re(veni).

No news, good news!

S-a așternut serios praful pe blog si intenționez sa il șterg. Pe praf, nu pe blog :).

N-am mai scris pentru ca nu mai sunt atat de multe de scris, postările mele vor fi mai rare, lucrurile au intrat pe drumul lor, jobul merge inainte si imi ocupa, ca tuturor de altfel, cam 75 % din timpul de peste zi.

Noutatea e ca din Octombrie avem un nou membru in familie, un Corgi Welsh Pembroke care ne ia aproape tot timpul nostru liber. Noroc ca suntem 3 care avem grija de el, uneori si Diana, putem zice 4. Are aproape 5 luni acum si e cel mai dulce, deștept si activ câine :). E al nostru :).

Nu pot pune fotografii, e plin blogul :). O sa rezolv problema.

Si pentru ca nu voi putea scrie pana anul se înnoiește, va doresc la toti sa fie un an bun, in care sa domine înțelegerea si respectul, empatia fata de cei din jur, indiferent de limba vorbita, sa fie un an in care sa avem sanatate, multă. Si apoi aduce ea restul…

Sa ne revedem cu bine in 2016!

31 shades of SA12b

Zi de insemnatate azi, ultima zi de „scoala” oficiala pentru absolventii de liceu. Anul acesta cu atat mai speciala pentru noi. Pentru prima data am participat la evenimente de la cap la coada.

Dar sa o iau cu inceputul.

Cum a decurs ziua pentru Diana: La ora 8 am dus-o la o colega acasa (cea la care a fost si stop-ul de la ora 18) unde s-au strans cu totii sa ia micul dejun. La 9.30 au fost jos in port, unde e sala mare a congreselor, Wisby kongresshallen. La ora 10 a inceput in sala mare, ceremonia absolvirii. Ce s-a intamplat acolo stiu numai ei, elevii. Nu au avut acces cei din afara.

Ceea ce stiu de ieri este ca Diana a primit un premiu de 200 de euro, stipendium pentru rezultate bune la invatatura. A aparut si lista in ziar. 🙂

La ora 11 au luat masa de pranz, impreuna, in aceeasi locatie.

La ora 12 a inceput nebunia :). Pe rand, cate o clasa, era anuntata la microfon si iesea in balcon din interior, pe muzica, dansau si isi aruncau sepcile de pe cap, apoi urma un scurt discurs, coborau scarile la noi. Noi, parintii, familia, prietenii, care ii asteptam jos, cu pancarde cu fotografiile lor copii, cu flori, ursuleti, sticlute de sampanie. Cam asa:

31 shades of SA12b 🙂

Asa si-au intitulat ei vagonul la care au lucrat mai mult de o saptamana. O sa il vedeti mai jos, fotografiile sunt ale lor, facute de ei. In prima sunt cei doi diriginti :).

De aici, dupa ce au iesit toti pe si din balcon, la ora 14 s-au urcat in vagoane si pe muzica cu dj in fiecare vagon, dansand si tipand de bucurie, au mers in parada pana in centrul de est.

Totul foarte bine organizat, cu politie, care insotea parada, circulatie oprita, anuntat din timp in ziare traseul pe care vor merge.

In centrul de est (östercentrum) au fost serviti cu tort, au facut pauza de o ora.

La 16 au plecat pe un traseu mai scurt si de acolo s-au imprastiat, mergand fiecare vagon pe unde au vrut ei, fostii elevi.

I-am prins si noi. 27 de clase am numarat.

La ora 18 la primul stop, am fost si eu prezenta. Acasa la aceeasi familie, unde s-au strans dimineata. O curte mare, insorita, un cort aranjat cu mese si scaune. Mancare comandata, cu siguranta gustoasa, eu n-am mancat. Au fost punctuali, cei care conduc tractorul remorcii sunt tineri si ei, dar regula spune ca trebuie sa fi condus cel putin doi ani ca sa fie acceptati ca soferi.

De aici au plecat iar, sa danseze si sa se distreze. Stopul urmator a fost la ora 21. La ora 22, au oprit vagoanele si muzica.

Distractia va continua. La discotecile sau cluburile din oras.

Va las aici un filmulet in care o vedeti si pe Diana, in camionul de la parada.

O zi lunga pentru toti dar frumoasa tare.

tinerete, frumusete, final de liceu

Am scris de cateva ori de-a lungul blogului despre evenimentele ce au loc aici in aceasta perioada, cand termina liceele.

Primul eveniment se numeste mösspåtagning si in traducere libera ar fi punerea sepcilor pe cap. In timpul anului tinerii isi comanda sepci de absolvire, neaparat cu numele pe el. Cu doua saptamani inainte de ziua finala are loc acest eveniment, in parcul Almedalen, unde elevii din anul terminal isi pun sepcile pe cap. Le poarta apoi daca doresc pana in ultima zi, cand le vor arunca de pe cap. La propriu. :). Ziua aceea va fi in 5 iunie.

Asa a aratat absolventa mea cu o zi inainte, cand am avut momentul foto in curte 🙂 :

Azi e balul. Spun e, pentru ca e in desfasurare in acest moment. Un eveniment care nu e deloc de neglijat, daca ai un absolvent in familie.

Se aduna toti la scoala pa 14.30, unde se grupeaza cate doi in masini decapotabile. Cuplurile sunt stabilite cu mult timp inainte, stie fiecare exact cu cine si in ce masina va urca. Ei isi aranjeaza soferul si masina.

Alaiul pleaca la ora 15 de la liceu, are un traseu bine stabilit, care e inchis publicului in acest timp. Lumea asteapta pe drum, dar grosul e in parcul Almedalen, unde coboara din masini si se aduna pentru picnic sau pur si simplu pentru a sta cu familia si a face fotografii. Am facut multe, multe fotografii, va las cateva.

Vinerea viitoare revin cu povesti si fotografii de la ultima zi.

cum a trecut timpul

O luna jumate, chiar o luna jumate de cand n-am mai scris. Ce am facut intre timp? Am sarbatorit anul nou, am muncit o saptamana jumate, apoi am facut bagaje si am luat drumul Thailandei. De data asta am fost in Phuket (mai precis langa, la Karon Beach) si nu stiu daca mai am timp si rabdare sa scriu in blogul de calatorii. O sa ramana aici cateva fotografii si povesti despre ce am facut acolo.

Concediul a fost special, a fost conceput in asa fel incat sa ne adunam cu mama si sora mea, ca sa ii facem cadou mamei calatoria asta, de ziua ei de 70 de ani. Am locuit intr-un penthouse inchiriat de pe homeaway.com, un loc superb ca tot, cu exceptia dealului pe care era amplasat si a drumului extrem de abrupt pe care il aveam de coborat/urcat in fiecare zi.

Apartamentul il gasiti aici. E exact ca in fotografii. Apartamentul e cu scara interioara, jos livingul are peretii din sticla cu vedere la mare, iar deasupra e o terasa imensa, cu dus si jacuzzi, cu aceeasi vedere.

Jos sunt doua piscine comune, cu apa sarata unde ne petreceam diminetile, pentru pranz coboram sa mancam pe strada care ducea spre mare, era plin de restaurante, am mancat aproape in fiecare zi la altul. Iar dupamesele eram la mare, la valuri, la apus…

Ce am facut in rest? Am fost la calarit pe cai, apoi intr-o excursie de jumate de zi sa vedem The Big Budha, Templul Wat Chalong, sa calarim pe elefanti si sa vedem o ferma de albine si un magazin de cashew nuts. Ultima excursie a fost de o zi, pe insulele Phi Phi, pe Maya Beach unde s-a filmat filmul The Beach (cel cu Leonardo Di Caprio), am facut snorkling (prima data cand mi-a iesit perfect, am vazut pesti superbi), si am incheiat ziua pe Bamboo Island, pe o plaja cu nisip aaaalb, si o apa cristal.

Cateva fotografii din acele zile, amestecate. Multi le-ati vazut deja, postul acesta se adreseaza in special celor care nu sunt pe FB :).

Din pacate cu doua zile inainte de plecare, am simtit ca ma paste o viroza, ma simteam nu tocmai ok, dar am profitat de ultimele bai in piscina si in mare…iar pe drum inapoi deja eram bolnava, cand am ajuns acasa am cazut la datorie in pat, 10 zile a durat pana mi-am revenit. Asta motiveaza (oarecum) absenta mea de aici.

De atunci, iar la job. Si planificam vara. Si iarna urmatoare, ca e mai ieftin acum decat in vara :). Si asteptam primavara, care e aici deja dar nu vreau sa ma las pacalita :). Ca mai poate ninge si in martie. Dar oricum, in 2 luni sigur e aici, nu mai avem de asteptat 6. 🙂 Ceea ce va doresc si voua!

La buna revedere!

Iubiti-va mult! Nu numai azi :).

nimic special…

…cand un an se incheie. Sarbatorile astea au trecut cu multa munca. Acum astept sa vina noul an si sa treaca primele 8 zile ca sa pot pune punct lucrului si sa plecam. La soare, la mare, la intalniri cu oameni dragi, cu familia marita.

Ca bilant, anul 2014 a fost si usor si greu. L-am inceput cum ne-am obisnuit in cativa ani, cu o calatorie speciala, in India. Cand eu eram cam la pamant cu sanatatea. Psihicul imi juca feste si imi afectase tot organismul. Atunci nu stiam, aveam sa aflu mai tarziu ca totul a pornit de la stres. Surprinzator, desi m-am simtit asa si asa in primele zile in concediu, ca si cum tot stresul si oboseala ieseau atunci din mine, m-am relaxat si m-am simtit minunat la soare si plaja, am trait frumos si simplu zilele acelea, pe care le tin ca un balsam la suflet. India m-a schimbat cumva, calatoriile te schimba fara sa vrei. Descoperi lumi altfel, construite pe alte principii decat lumea ta. Descoperi oameni ca tine, simpli dar bogati sufleteste. Si te imbogatesti si tu. De la ei.

Apoi m-am imbogatit profesional, dupa ce m-am linistit ca sanatatea mea e in parametri cat se poate de normali. Si cand psihicul a inceput sa se vindece. Am evoluat intr-o directie interesanta si restransa in laborator, care imi place si cred ca mi se potriveste. M-am obisnuit sa vorbesc si cu lumea la telefon, desi tare greu a fost. Ca una e sa vorbesti cu asistente cu care vorbesti acelasi limbaj, medical, si alta cu oameni simpli, majoritatea in varsta, carora trebuie sa le explici pe limba lor despre medicamente, boala, tratament si cum urmeaza sa ii controleze medicamentul intreaga viata dar ca se poate trai aproape normal cu el. Am evoluat mult si in prelevare de sange, ceea ce acum un an era mult departe de ceea ce imi doream. Dar in viata ajungem sa facem lucruri ca asa „trebuie”. Surprinzator e cand viata te ia prin surprindere si ajunge sa iti placa ceea ce ziceai timp de 40 de ani ca tu…niciodata! 🙂 Desi am zis mereu „never say never!” Am mai invatat o lectie.

Si din nou a venit o imbogatire, o recapitulare dar vazuta cu alti ochi. A fost America, redescoperirea ei, descoperirea ei cu alti ochi, cu alt suflet. Cred sincer ca fiecare calatorie aduce ceva in sufletul meu. Ceva se modifica, se schimba, se imbogateste. Ma simt mai „eu” de fiecare data cand ajung acasa si ma gandesc la trairile si simtirile din calatorii.

Apoi a venit toamna, cu trairi multe, cu acel sentiment de mama de copil major, caruia trebuie sa ii dai libertati dar pentru care iti faci in continuare aceleasi griji ca si in zilele cand abia incepea sa mearga, cand iti era frica sa nu cada, sa nu se loveasca. Doar ca acum mersul intre adulti e mult mai serios si o greseala e mult mai grava decat „buba” luata la o cazatura. Nu mai tarziu de alaltaieri si ieri cand m-a tinut cu sufletul la gura in drumul ei spre Thailanda, singura. Cu schimb de avioane, asteptat in aeroport 10 ore, luat alt avion, apoi bus, feribot, pana la destinatie. Acum e acolo, e la o prietena, pana ajungem si noi si ne reintalnim. Sa mai petrecem un concediu impreuna. Imi plac concediile :).

Cum maine lucrez, apoi gatesc si ma pregatesc sa merg la petrecerea de Revelion, o sa imi permit sa va urez tuturor inca de azi, sa aveti un an 2015 plin de tot ce va doriti. Sa petreceti frumos, sa mancati cu masura si sa beti cu paharul, sa intrati in anul nou cu optimism si veselie. Sa ne fie un an bun, frumos, sa creasca si sa ne bucure.

La multi ani dragii mei!

scoala in Suedia, cl.5-a, saptamana 50

Hej!

Ce lungi si intuncate sunt noptile de iarna! Chiar si zilele!

A fost o saptamana plina in evenimente. Am sarbatorit Lucia (de trei ori!) si am mers mai departe in concursul Noi cei din a 5-a. Din 35 de clase de a 5-a noi cei de la Terra Nova am fost printre cele mai bune 8 clase! Concurentii sunt Filip si Hanna iar ca rezerve sunt Silvia si Elon.

Miercuri saptamana viitoare in 17 dec la ora 16 cei 4 elevi vor merge la Radio Gotland ca sa fie impartiti si sa vada cu cine se vor „lupta”. (concursul e cu tot felul de intrebari, de stiri, cunostinte generale)

Altfel am continuat sa citim despre Gustav Vasa si cum ajutat de Olaus Petri a devenit rege chiar si asupra bisericii si tinuturilor. La matematica am terminat capitolul cu diagrame si tabla inmultirii de repetat iar la engleza am citit despre Lucia. pentru saptamana viitoare e un text despre Craciun. Elevii trebuie sa citeasca textul si apoi sa scrie 5 intrebari la care sa raspunda.

La biologie am vazut un film despre simturi si la fizica am continuat sa vorbim despre putere. (banuiesc ca electrica :)).

Vineri, 19 dec e ultima zi de scoala si elevii termina la 12.30. Semestrul de primavara incepe in 8 ianuarie 2015.

Weekend frumos pentru elevii speciali care au fost atat de buni la Lucia (nota mea: am primit si o scrisoare de la directorul scolii cu laude, de cat de buni au fost) si parintilor lor!

M, L si S

Si eu inchei cu doua fotografii de la Lucia

o zi de marti

Azi a fost o zi neobisnuita de marti. Ca de obicei, cand lucrez pe prelevare de probe (provtagning) avand contact direct cu pacientii, ziua de munca poate fi mai palpitanta decat cand ai treaba numai cu masini.

Am plecat de acasa cu stangul. Adica nu cu stangul, cu masina. Diana a condus pana la scoala, acolo trebuia sa merg eu mai departe la munca. La prima intersectie, semaforul stricat, era daramat la pamant, il reparau. Haos la 8 fara 10, zici ca tot orasul era in masini, pe drum. M-am enervat si am zis ca merg sa intorc in primul giratoriu, m-am razgandit si am stat apoi sa o iau la stanga o gramada…am ajuns la si 10 la munca.

Ziua a continuat pe prelevare de sange. La un barbat i-am luat sange in eprubeta gresita (e prima data cand mi se intampla!), am vazut pe remis alte analize decat scria defapt, habar nu am cum…la mine e rutina, stiu foarte bine ce eprubete sa folosesc, ca lucrez de atatia ani cu ele in laborator. Am dres-o ca norocul cu o alta eprubeta ce ii luasem, am rugat o colega sa ma ajute, cea care era in laborator pe aparatul respectiv. Apoi am luat din deget la o pacienta si nu am asezat bine capacul, cand sa intorc eprubeta cu capul in jos, ca trebuie amestecat sangele cu continutul eprubetei, tot sangele pe pantalonii mei si pe masa…Am luat pranzul cu vreo 20 min mai tarziu, Ovi ma astepta in sala de mese, ma suna la telefon sa vada unde sunt. Eu eram cu un pacient dificil, il intepasem degeaba de doua ori, eram la luat sange din deget…

Dar am si avut parte de clipe in care am uitat tot greul. O tanara de 23 de ani tare speriata, venise cu mama, m-a anuntat din prima ca ea lesina, de cum a intrat pe usa. I-am lasat scaunul pe spate, am pus apa intr-un pahar si i-am dat mamei, i-am zis sa aiba in caz ca trebuie, am deschis geamul sa intre aer rece, am laudat fata care era pe spate cu ochii inchisi gata lesinata (glumesc, dar asa parea) ca are vene zdravene si ca nu va fi problema. Si i-am luat calm (aparent) 3 eprubete de sange, cand i-am zis ca e gata, a zis ca de tot, cu tot…nu ii venea sa creada. Ca n-a simtit, nu ii era rau. Am ridicat scaunul in pozitie normala, mama i-a dat sa bea apa, i-am zis sa stea linistita cat doreste, pana simte ca poate pleca, a stat vreo 2 minute. Plangea incet. Cand a plecat, mi-a multumit si a zis ca am fost tare buna la luat sange, ca tare putini au reusit asa de bine. Ia-am multumit si i-am zis sa fie increzatoare, ca are vene bune :).